Vizita tehnică a studenților CFDP la Geostud – din sala de curs, în teren și laborator
Pe 28 octombrie 2025, studenții din anul II ai Facultății de Căi Ferate, Drumuri și Poduri – Universitatea Tehnică de Construcții București (UTCB) au participat, alături de echipa Carieră Feroviară în România (CFiR), la o vizită tehnică la sediile și laboratoarele Geostud, companie românească de referință în domeniul studiilor geotehnice și de mediu.
Această activitate a făcut parte din seria de inițiative dedicate consolidării legăturii dintre mediul academic și cel profesional, oferindu-le studenților ocazia de a vedea, în mod concret, cum se desfășoară activitățile de investigare și testare care stau la baza oricărui proiect de infrastructură.
Geostud – activități în domeniile geotehnicii și protecției mediului
Geostud este o companie românească, ce activează din 2001 în domeniile geotehnicii și protecției mediului, fiind implicată în proiecte naționale și internaționale de infrastructură mare și în inițiative dedicate protecției mediului, cercetării aplicate și inovării.
Geostud adoptă o abordare multidisciplinară, ce îmbină expertiza științifică și tehnologiile avansate, pentru a oferi partenerilor soluții integrate – de la investigații în teren și analize realizate în laboratoare proprii autorizate, acreditate și recunoscute internațional, până la modelări specifice, elaborare de studii, consultanță tehnică specializată și expertize.
Cu acestă viziune, obiectivele Geostud sunt orientate către dezvoltarea responsabilă și durabilă, adaptându-se permanent provocărilor din domeniile geotehnică și protecția mediului.
GEOSTUD EȘTI TU!
Fie că ești student, la început de carieră sau un profesionist cu experiență, la Geostud îți găsești locul.
Alătură-te echipei noastre trimițându-ne CV-ul tău la adresa geostud@cfir.ro, iar un reprezentant al Departamentului de Resurse Umane va lua legătura cu tine.
În acest moment suntem în căutare de un Executant investigatii geotehnice teren, un Inginer CFDP/Inginer Geolog/Inginer geotehnician și un Tehnician laborator geotehnică.
Din laborator, către realitatea terenului
Vizita a debutat în Laboratorul de Mediu Geostud, unde specialiștii le-au prezentat studenților metode moderne de analiză a probelor de apă și sol.
Cu ajutorul echipamentelor de ultimă generație, bazate pe tehnologii precum ICP-OES (spectrometrie prin emisie optică cu plasmă cuplată inductiv) și FT-IR (spectroscopie în infraroșu), se determină concentrațiile de metale grele și produse petroliere la nivel de părți per miliard. Aceste date sunt esențiale în evaluările de mediu și în proiectele care vizează protecția ecosistemelor.
În continuare, participanții au ajuns în Laboratorul de Analize și Încercări în Construcții, unde au urmărit desfășurarea testului de încărcare punctuală (Point Load Test – PLT), utilizat pentru determinarea rezistenței uniaxiale a rocilor. Explicațiile specialiștilor au evidențiat importanța acestui test în proiectarea lucrărilor de infrastructură și în clasificarea masivelor de rocă după sistemele internaționale RMR și Q-system.
În teren, alături de specialiști
Ultima parte a vizitei a fost dedicată prezentării echipamentelor și tehnologiilor utilizate în studii geofizice.
Studenții au putut vedea în acțiune metoda MASW (Multichannel Analysis of Surface Waves) – o tehnică modernă, nedistructivă, prin care se analizează propagarea undelor de suprafață pentru a determina caracteristicile dinamice ale terenului.
Datele obținute prin MASW sunt utilizate în clasificarea terenurilor conform Eurocod 8, în analiza riscului seismic și în dimensionarea fundațiilor pentru construcții, poduri și autostrăzi.
O experiență practică valoroasă
Pentru studenții CFDP, această activitate a fost o ocazie excelentă de a face trecerea din sala de curs, în teren și laborator, înțelegând concret modul în care investigațiile geotehnice și de mediu contribuie la siguranța și durabilitatea proiectelor de infrastructură.
Evenimentul a fost organizat de Carieră Feroviară în România (CFiR), în parteneriat cu Facultatea de Căi Ferate, Drumuri și Poduri – UTCB, cu sprijinul Geostud S.A., companie care investește constant în tehnologie, cercetare și formarea noii generații de specialiști.



Share
Facebook
X
LinkedIn
Telegram
Tumblr
Whatsapp
VK
Mail