Site logo
6 iulie 2022
Lumea  românească comemorează în data de 6 iulie zecile de mii de victime ale deportărilor staliniste. Trenuri pline de oameni fără vină au fost deportați în 1949 către Siberia. Dincolo de utilitatea lor nobilă, pentru un transport rapid, comod și nepoluant al oamenilor către diferite destinații, într-o istorie tristă, trenurile au fost utilizate și pentru punerea în practică a politicilor dictatoriale.
Agenția Națională a Arhivelor a făcut publice, pentru prima dată, listele conaționalilor noștri exilați în Siberia în 1949, potrivit unui mesaj postat miercuri pe Facebook de către Maia Sandu, președinta Republicii Moldova.
Documentele menționate cuprind nume de femei și bărbați, nume de bătrâni și copii, dar și numele stațiilor de tren de unde au pornit pe drumul calvarului. Peste 35 de mii de oameni, scoși din case în miez de noapte și sub amenințarea morții, duși la mii de kilometri distanță. Mulți dintre ei nu s-au mai întors de acolo.
„Pe aceste liste citim nume de oameni concreți – despre unii i-am auzit vorbind în șoaptă pe părinții noștri, unii sunt chiar rudele noastre. Istoria lor ne spune, peste decenii, că deportările nu sunt un fapt consumat, ci o rană care încă nu s-a vindecat. Pentru că ele ne-au distrus elitele intelectuale și economice, dar și orice încercare de gândire liberă. Resimțim și astăzi urmările acestor persecuții politice.
Mulți ani memoria dramelor umane ale deportărilor a fost manipulată și contrafăcută. Suntem datori să recunoaștem jertfa acestor oameni și să avem grijă ca ea să nu se mai repete. Condamnăm discursul și acțiunile celor care le neagă în continuare, căci la fel procedează și acei care neagă astăzi agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei și victimele acesteia.
Să îi înălțăm astăzi în memoria noastră pe toți oamenii care au suferit din cauza deportărilor și să onorăm amintirea lor prin faptele noastre. O Moldovă europeană, un stat de drept prosper, o țară în care libertățile umane sunt valoarea supremă – iată ce trebuie să facem noi pentru țara care lor le-a fost luată. Să le rostim numele, iar viața noastră onorabilă să le servească drept carte de memorie. Astfel, vom realiza visele lor, vom duce mai departe stindardul unei lumi care caută pacea și bunăstarea socială. Astfel, vom reuși să oprim războaiele și teroarea din lume”, spune președinta Moldovei.
We use cookies to improve your experience on our website. By browsing this website, you agree to our use of cookies.

Share