Site logo
20 octombrie 2021

Un ieșean care a depășit coloana de mașini la trecerea la nivel cu calea ferată a scăpat în primă instanță de sancţiunea aplicată de poliţişti, dar a fost găsit bun de plată la instanța superioară.

Acesta fusese amendat pentru că depăşise pe contrasens coloana de maşini oprită la o barieră din municipiul Iași (la BJATM). Deşi contravenţia consemnată în procesul-verbal întocmit de poliţişti părea clară, nu de aceeaşi părere au fost şi magistraţii Judecătoriei Iași, relatează Ziarul de Iași.

Judecătorii de la prima instanță au constatat că nu se putea reproşa nimic formei procesului-verbal, legalitatea sa fiind în afara discuţiei. În aprecierea instanţei însă, poliţiştii nu ar fi demonstrat comiterea unei contravenţii, situaţia de fapt fiind diferită de cea menţionată în procesul-verbal.

”Din actele depuse la dosar rezultă că, la data constatării faptei, nu exista un marcaj rutier cu linie continuă şi nici indicatoare rutiere , , . Acest aspect rezultă şi din înregistrarea video depusă de intimat la dosarul cauzei”, au reţinut judecătorii, care au dispus anularea procesului-verbal de contravenţie.



A depășit coloana de mașini. Tribunalul Iași a desființat sentința Judecătoriei

Inspectoratul Poliţiei Judeţene Iași a avut însă câștig de cauză în faţa instanței superioare, Tribunalul Iași.

Reanalizând cazul, magistraţii acestei instanţe au dispus în urmă cu două zile schimbarea sentinţei date la nivelul Judecătoriei Iași. Această sentinţă fiind definitivă, şoferul va fi bun de plată.

We use cookies to improve your experience on our website. By browsing this website, you agree to our use of cookies.

Share