Site logo
A fost depusă o singură depusă la licitația de energie electrică pentru Metrorex
7 mai 2021

O singură ofertă a fost depusă la licitația de furnizare de energie electrică pentru Metrorex, în valoare de aproape 18 milioane de euro. Contractul aflat în vigoare a fost încheiat în vara anului trecut cu o societate din Râmnicu Sărat, județul Buzău.

energie electrică pentru Metrorex energie electrică la Metrorex timpul de așteptare la metrou Subvențiile pentru transport feroviar programul Metrorex de Crăciun facturi scadente la Metrorex tren defect pe Magistrala 4 licitație pentru produse anti-covid la Metrorex metroul din Paris

Licitația lansată la începutul lunii trecute a avut ca termen limită de depunere a ofertelor data de 6 mai 2021 (joi). Până la această dată, potrivit informațiilor din sistemul electronic de achiziții publice, au depus ofertă doar cehii de la CEZ Vânzare. Valoarea totală estimată a contractului, ce se va încheia pentru un an de zile, este de 88.414.450 de lei.

Metrorex are un sistem de alimentare ce include 36 locuri de consum (cu cinci mai multe decât anul trecut, pentru că între timp a fost pusă în funcțiune Magistrala 5), respectiv 81 puncte de măsură. Cantitatea totală de energie electrică estimată pentru 12 luni este de 215.000 MWh.

Furnizorul de energie va încheia contractele aferente activitătii de transport, servicii de sistem și distribuție a energiei electrice incluzând în prețul de livrare costurile aferente tarifelor reglementate de ANRE, pe baza deciziilor sau ordinelor emise de aceasta. Prețul energiei electrice este format din: preț energie electrică activă (lei/MWh) la medie tensiune, cu dezechilibre incluse (componenta fixă); tarife reglementate ANRE, valabile la data încheierii contractului, inclusiv contribuția pentru cogenerare și valoarea certificatelor verzi (componenta variabilă). Prețul nu include valoarea energiei reactive și nici TVA.

Getica 95 furnizează în prezent energie electrică pentru Metrorex

În vara anului trecut, Metrorex a atribuit firmei Getica 95 Com, în urma unei licitații, un contract pentru furnizarea de energie electrică pentru un an de zile, fiind vorba de o cantitate previzionată de 198.800 MWh.

Estimat inițial la 87,2 milioane de lei, fără TVA, contractul a fost semnat pentru 76,3 milioane de lei, fără TVA. La procedura de achiziție lansată de Metrorex au participat și CEZ Vânzare, Hidroelectrica și Tinmar Energy. ”Pe parcursul procedurii de achiziție a energiei electrice sau pe parcursul derulării contractului de furnizare a energiei electrice, numărul locurilor de consum va crește cu 5 (de la 31 – n.r.), respectiv cu 10 puncte de măsură. ANEXA 2, parte componentă a Caietului de Sarcini se va modifica odată cu finalizarea lucrărilor de punere în funcție a Magistralei 5 de metrou Râul Domnei – Eroilor 2 cu 4 locuri de consum (8 puncte de măsură) și a Magistralei 4 Racordului 2 Parc Bazilescu – Străulești cu 1 loc de consum (2 puncte de măsură)”, se arăta în caietul de sarcini al licitației.

Cu sediul în Râmnicu Sărat (județul Buzău), societatea Getica 95 Com este controlată integral de Săndel Viorel Tudose și desfășoră activități de comercializare a energiei electrice. Firma a consemnat în 2019 o cifră de afaceri de 654,9 milioane de lei, în creștere de la 384,5 milioane de lei în anul anterior. Profitul net a urcat de la 10,5 milioane de lei la 26,1 milioane de lei, la finele anului 2019.

Anterior, Metrorex s-a alimentat cu energie electrică de la Hidroelectrica. (A.B.)

We use cookies to improve your experience on our website. By browsing this website, you agree to our use of cookies.

Share