A murit Titi Irimia. Ceferist cu state vechi, a contribuit la modernizarea transportului feroviar
A murit Titi Irimia, fost director general adjunct al CFR Călători în perioada când operatorul feroviar de stat era condus de regretatul Valentin Bota și ulterior.
Născut în anul 1948 în comuna Movila Banului, județul Buzău, el a absolvit Facultatea de Transporturi din cadrul Institutului Politehnic București la începutul anilor ’70 ai secolului trecut, apoi toată cariera și-a dedicat-o transportului feroviar.
A lucrat la CFR, apoi la SNCFR și în final la CFR Călători. El a făcut parte din echipa de conducere executivă a operatorului feroviar de stat, postură din care a coordonat diferite servicii și compartimente din cadrul societății. O bună perioadă a fost director general adjunct și apoi director general interimar la CFR Călători. În cele mai bine de două decenii cât deținut funcții de decizie la CFR, el a fost responsabil de aplicarea strategiilor și deciziilor privind funcționarea curentă și perspectiva transportului feroviar de călători.
Un adevărat lider
Pe scurt, Titi Irimia a fost o figură managerială importantă în conducerea CFR Călători, contribuind la administrarea și coordonarea societății, impunând operatorul pe o piață care deja devenise concurențială. În perioada în care s-a aflat la conducerea societății, Titi Irimia a fost un lider vizionar și proactiv, un manager recunoscut pentru implicare și orientarea spre soluții practice pentru modernizarea și disciplinarea companiei, brandul câștigând la vremea respectivă credibilitate și încredere.
În perioada în care s-a aflat la conducerea CFR Călători, Irimia a dat dovadă de angajament pentru calitate și servicii moderne, promovând valori precum eficiența, modernizarea infrastructurii, implementarea tehnologiilor noi la vremea respectivă, cum a fost sistemul x-Sell care a înlocuit biletele pe carton. Totul spre confortul și siguranța pasagerilor.
”A dat dovadă de spirit de echipă și colaborare. S-a poziționat ca un lider care mobilizează echipa managerială și angajații spre performanțe crescute și satisfacția clienților. Titi Irimia a generat o diferențiere pozitivă, care a întărit încrederea publicului și poziționarea CFR Călători ca un operator feroviar modern și responsabil în România”, spune Carmen Popescu, fost director de Achiziții la CFR Călători.
”Și el, și Valentin Bota au fost adevărați mentori pentru mine”, spune, la rândul lui, Valentin Dorobanțu, fost director general al CFR Călători.
Dumnezeu să-l odihnească pe Titi Irimia!

Share
Facebook
X
LinkedIn
Telegram
Tumblr
Whatsapp
VK
Mail