A XVII-a ediție a Galelor Feroviare și-a decernat premiile

Hotelul Crowne Plaza din București a găzduit miercuri seară încă o ediție a evenimentului Galele Feroviare, în organizarea Club Feroviar.
Evenimentul s-a desfășurat în prezența a zeci de persoane active în industria feroviară, printre care antreprenori, reprezentanți ai instituțiilor publice și companii de stat, cadre didactice, manageri ai unor companii românești sau străine.
Momentul a fost deschis de istoricul căii ferate, Mircea Dorobanțu, cu un scurt metraj despre căile ferate române, producție realizată în 2014 cu ocazia împlinirii a 75 ani de la înfiinţarea Muzeului Căilor Ferate.
Atât filmul, cât și cuvintele rostite de Mircea Dorobanțu, au reliefat importanța căii ferate în formarea statului român. „Sistemul feroviar a dus la înfăptuirea statului român care nu putea funcţiona fără cale ferată”, a explicat Mircea Dorobanțu. Multe instituții ulterioare, de asemenea necesare unei organizări moderne instituționale, au plecat din zona feroviară. Este, de exemplu, vorba de serviciul maritim român, serviciul conductelor, serviciul hotelurilor etc. În 1881, inginerii români înființează societatea Politehnică și se construiește de către specialiștii noștri linia Buzău – Mărăşeşti.
Distincțiile
Prezenăm distincțiile acordate, cu mențiunea că începând cu acest an se acordă și premiul Octavian Udriște.
- Premiul de excelență în domeniul feroviar pentru inițiativă în afaceri
ELECTRO ALFA INTERNATIONAL și SPIACT Craiova
- Premiul de excelență în domeniul feroviar pentru activitatea de proiectare a infrastructurii feroviare
CONSIS PROIECT
– Premiul de excelență în domeniul feroviar pentru cercetare și inovație
HIAROM INVEST și CONTRAIL MACHINERY
- Premiul de excelență în domeniul feroviar pentru contribuția la promovarea transportului feroviar în spațiul public
Conf.dr.ing. Anamaria ILIE
- Premiul de excelență în domeniul feroviar pentru dezvoltare și viziune strategică în piața feroviară de marfă
CARPATICA FEROVIAR
- Premiul de excelență în domeniul feroviar pentru activitate industrială
Astra Vagoane Călători
- Premiul de excelență în domeniul feroviar pentru întreaga activitate
Doru SECELEANU
- Premiul de excelență în domeniul feroviar pentru afacerea anului
SAN ELECTROTERM GRUP
- Premiul OCTAVIAN UDRIȘTE pentru dezvoltarea transportului local pe șină
Oradea Transport Local
– Premiul de excelență în domeniul feroviar pentru contribuția continuă în industrie – 120 de ani de activitate în România
SIEMENS
Premiații au primit cate un exemplar din lucrarea „Pe urmele primelor linii de tramvaie din România”, scrisă de inginerul Ilie Popescu, apărută în 2025.

Share
Facebook
X
LinkedIn
Telegram
Tumblr
Whatsapp
VK
Mail