Site logo
11 ianuarie 2023

O licitație la CFR SA, pentru tăierea arborilor periculoși din zona de siguranță a căii ferate, a fost câștigată de o firmă din Timișoara (orașul din care provin atât ministrul Sorin Grindeanu, cât și șeful companiei de infrastructură, Ion Simu-Alexandru) printr-un artificiu. Firma Anasiarom Forest SRL a fost înființată în ianuarie 2021, la jumătate de an după ce Anasiarom SRL rămăsese fără atestat pentru activitatea de exploatare forestieră. Și ”coincidențele” nu se opresc aici.

După cum a informat ieri Club Feroviar, Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA a desemnat firma Anasiarom Forest SRL pentru a tăia arborii din zona de siguranță CFR în următorii patru ani.

Firma din județul Timiș a câștigat toate cele opt loturi din această licitație la CFR SA, aferente celor opt regionale CF, cu o valoare totală estimată a achiziției de 37.289.600 de lei fără TVA, echivalentul a aproximativ 7,5 milioane de euro.

Anasiarom SRL are atestatul de exploatare forestieră anulat

În articolul de ieri atrăgeam atenția că pe site-ul Asociației Forestierilor din România (ASFOR), firma apare ca având atestatul de exploatare forestieră anulat.

Anularea atestatului a intrat în vigoare la data de 23 iulie 2020 și este în vigoare până la data de 23 iulie 2023, după cum reiese din ultima situație a ASFOR, din data de 20 decembrie 2022 (la pagina 3 a documentului atașat). Una dintre condițiile de participare la licitație era ca ofertantul să dețină ”Atestat pentru activitatea de exploatare forestieră emis de ASFOR, conform cap.VIII, art. 62, alin.(2) din Legea nr. 46/ 2008”.

Uite firma, nu e firma la procedura de licitație la CFR SA

Ca urmare a articolului menționat, CNCF CFR SA a trimis redacției noastre o replică în care susține că nu firma cu atestatul anulat a câștigat licitația, ci alta, fiind doar o coincidență de nume. Club Feroviar publică integral, în cele ce urmează, replica transmisă de administratorul infrastructurii, iar apoi vom face precizările noastre, arătând că nu este o singură coincidență, cea de nume, între cele două firme.

”Întrucât articolul , (publicat sub semnătura dumneavoastră, în data de 10.01.2023) conține informații eronate în legătură cu firma câștigătoare a procedurii de licitație publică pentru Acord cadru de Tăieri de arbori periculoși din zona de siguranță a căii ferate – 8 Loturi, Serviciul Comunicare Mass-Media al CNCF CFR SA face următoarele PRECIZĂRI:

  1. Conform comunicatului de presă transmis marți, 10.01.2023, CFR SA a precizat că firma desemnată câștigătoare a procedurii de licitație publică pentru Acord cadru de Tăieri de arbori periculoși din zona de siguranță a căii ferate – 8 Loturi este SC ANASIAROM FOREST SRL.
  2. Conform articolului publicat de dumneavoastră, firma , iar pe site-ul precizat de dumneavoastră apare o altă firmă, cu nume similar, SC ANASIAROM SRL J35/2551/2013, CUI 32340159 TIMIȘ, firmă care nu este cea participantă la procedură.
  3. Firma prezentă la procedură, așa cum a informat corect CFR SA, este SC ANASIAROM FOREST SRL J35/236/2021 CUI RO43603358 TIMIȘ, ale cărei atestate sunt valabile”.

Două firme cu același sediu și același domeniu de activitate

Aceasta a fost replica CFR SA. În continuare, precizările noastre, după ce am ”săpat” mai mult pe acest subiect.


Cele două firme nu doar că au denumirile aproape identice, dar au și același sediu social: municipiul Timișoara, Str. Gheorghe Leahu nr. 3, bloc C2, scara A, apartamentul 2. Oare într-un apartament de bloc din Timișoara s-a înființat un incubator de afaceri? Ne întrebăm pentru că în același apartament își mai au sediul social alte două firme: Anasiarom Construcții SRL și Anasiarom Top Construct SRL.

Acționarii nu sunt aceeași, însă și aici apare o coincidență demnă de a da de bănuit. Firma Anasiarom SRL îl are ca acționar unic pe Ioan Armaș. În ceea ce privește acționarii Anasiarom Forest SRL, aceștia sunt Iancu Humiță, cu 90% din părțile sociale, și Ana Dorina Armaș, cu restul de 10%.

Cele două firme au și același domeniu principal de activitate: cod CAEN 220 – Exploatare forestieră. Însă cele două societăți comerciale nu s-au înființat deodată. Anasiarom SRL apare ca fiind înființată pe 10 octombrie 2013, iar Anasiarom Forest SRL – pe 22 ianuarie 2021. Coincidență sau nu, data de înființare a celei de-a doua este la șase luni de când prima a rămas fără atestatul de exploatare forestieră. Anasiarom nu putea participa la licitația organizată de CNCF CFR SA, însă Anasiarom Forest – da. Și a participat, ba chiar a câștigat.

Anasiarom SRL, zeci de contracte în mandatul lui Simu la conducerea Regionalei Timișoara

licitație la CFR SA Ion Simu-Alexandru rămâne director cutremur la regionalele CFR SA Noul director general al CFR SA director general la CFR SA
Ion Simu, directorul general al CFR SA

Dar să vedem cu ce s-au ocupat aceste firme în ultimii ani. Mai exact, prima dintre ele, căci cea de-a doua este încă la stadiul de juniorat.

Dacă verificăm Registrele operaţiunilor generatoare de obligaţii de plată (ROGOP) ale Sucursalei Regionale de Căi Ferate Timișoara, găsim zeci de contracte câștigate de Anasiarom SRL. Numai în anul 2018 sunt șapte contracte încheiate cu acestă firmă, potrivit ROGOP, căreia Regionala Timișoara i-a plătit în total 735.188,8 lei. În 2017 a primit patru contracte, în 2017 cinci contracte și enumerarea ar putea continua. Dincolo de igienizări și reparații fațade la clădiri feroviare, Anasiarom SRL a executat și contracte de defrișări. Dăm ca exemplu în acest sens contractul nr. 591/15.11.2016 ce are ca obiect ”Tăierea arborilor periculoşi”, încheiat prin ”procedură simplificată online”. Nu chiar o achiziție directă, dar pe-acolo.

Coincidență sau nu, actualul director general al CNCF CFR SA, Ion Simu-Alexandru, a condus Regionala Timișoara în perioada 2014-2020. Și iar coincidență, după plecarea sa de la șefia regionalei, Anasiarom SRL a mai primit un singur contract, în 2021, și acela cu o valoare mică, de doar 21.214,99 lei. Și asta nu pentru că nu ar fi participat la licitații: a participat, dar a pierdut. Dovadă stă o contestație respinsă de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) din 1 martie 2021, disponibilă AICI.

We use cookies to improve your experience on our website. By browsing this website, you agree to our use of cookies.

Share