Compania a depus joi o contestație la CNSC privind anularea licitației de achiziție a 40 de rame regionale, decisă recent de către instituția condusă de Gigi Gavrilă.
Practic, argumentul din spatele contestației este următorul: participanții CRRC – Astra și Siemens nu au respectat cerințele privind declararea consumului de energie al ramelor – singurul participant care ar fi făcut-o este Alstom și, ca urmare, ofertele asocierilor româno-chineze și germane trebuie considerate neconforme și menținută drept singură oferta conformă cea a producătorului francez. Ultimul respinge argumentația ARF din spatele deciziei de anulare potrivit căreia toți participanții au respectat procedurile de calcul și declarare a consumului și că aceste consumuri nu pot fi comparate între ele.
În decizia de anulare, ARF a argumentat că o decizie a Curții de Apel din octombrie 2020 o obliga să anuleze o modalitate de calcul a consumului de energie electrică și să reevalueze ofertele din punct de vedere energetic. Totodată, atunci, Curtea de Apel a cerut:
- să fie solicitate clarificări ofertanților privind consumul energetic declarat;
- să verifice dacă nu există erori de calcul;
- să se identifice de unde provin diferențele între participanți;
- să stabilească un mod unic algoritm al consumului de energie;
- să evalueze ofertele potrivit celor stabilite și, dacă nu se poate, să fie anulată licitația.
Stabilirea unui mod unic de calcul/metodă/algoritm al consumului de energie se poate face doar cu un soft specializat care ar putea fi făcut doar de către personal specializat în programare, a avut într-un târziu o revelație ARF, observație ce a fost inclusă în procesul verbal.
Pentru identificarea calculului unic al energiei, ARF a trimis în iulie 2021 o propunere de colaborare pentru oferirea de consultanță de specialitate. Experții au analizat:
- consumul energetic pe servicii auxiliare (climatizare, iluminat etc)
- consumul energetic pe tracțiune
- energia electrică recuperată
ARF a susținut că o „lipsă a bazei comune a temperaturilor la care se fac testele face ca o analiză comparativă a puterii electrice active utilizate de sisteme să fie imposibilă”. Este posibil ca o contestație similară să fie depusă cât de curând și de ceilalți doi participanți la procedură. (D.C.)
Share
Facebook
X
LinkedIn
Telegram
Tumblr
WhatsApp
VK
Mail