Site logo
1 februarie 2024

Un articol scris de Andrei Vuță – Partener HR Design

În ultimii ani au apărut tone de articole și materiale de training-uri despre cum te poți dezvolta profesional și personal. Unele din aceste materiale au calitate, altele nu. Problema e că aproape toate cărțile și sesiunile de coaching sunt axate pe auto-dezvoltarea managerilor de top sau cel puțin a acelora care deja conduc echipe. Până aici, totul pare a fi în regulă.

Dar ce facem cu restul de 99,9 % dintre oamenii activi? Dacă în prezent ei nu sunt top manageri sau dacă în prezent nu conduc echipe sau comunități înseamnă că nu au dreptul să fie „lideri”, să învețe „leadership” și să „se dezvolte personal”?

Sau ce facem cu cei care sunt la începutul carierei și cărora li se induce obsesiv ideea că pot ajunge lideri imediat? Adică imediat ce vor citi selectiv cele 200 de pagini de carte sau poate cele doar 2 pagini de fișier pdf.

Mai întâi învață, pentru ca mai apoi să poți conduce

Ei bine, aici problema rezidă în faptul că, înainte de toate, aplicabilitatea materiilor predate de școlile din întreaga lume nu este întotdeauna din cele mai bune. Și totuși, în aceste școli absolvenții încep a fi învățați că ei toți pot deveni lideri. Chiar de a doua zi, sărind peste toate etapele importante și eventual doar citind prezentări de „leadership”.

Bineînțeles, problema este apoi accentuată odată cu intrarea în piața muncii a acestor tineri. Ei sunt preluați de organizații și deseori învățați că, desigur, toți sunt (sau vor fi foarte curând) lideri. Fără efort și fără ca ei să aibă poate vreo dorință sau chemare în acest sens.

Concluzia vis-a-vis de această situație poate fi dezamăgitoare pentru mulți, dar este cât se poate de adevărată:

La începutul carierei tale NU poți învăța pe altcineva ceea ce nu tu nu ai făcut niciodată.

De asemenea NU poți sfătui pe cineva să ia o decizie de business pe care tu însuți nu ai luat-o niciodată.

Întâi trebuie să înveți să faci lucruri  și doar după aceea îi poți conduce pe alții să le facă.


Pe 15 februarie ne vedem la Facultatea de Căi Ferate, Drumuri și Poduri la „Ziua Carierei Feroviare”

Suntem din ce în ce mai aproape de “Ziua Carierei Feroviare dedicat studenților/masteranzilor CFDP-UTCB”, evenimentul organizat de Carieră Feroviară în România (CFiR) și Facultatea de Căi Ferate, Drumuri și Poduri, cu sprijinul Asociației Industriei Feroviare și al Asociației Inginerilor Feroviari din România!

📝 În calitate de consultant HR al evenimentului, pregătim participarea noastră, a HR Design, printr-o selecție de subiecte foarte utile atât pentru studenții Facultații de Căi Ferate, Drumuri și Poduri, cât și pentru ceilalți participanți la eveniment (fie ei profesori, reprezentanți ai companiilor sau ai altor organizații din industria transporturilor feroviare).

🎤 Astfel, vom vorbi despre:

1️⃣ cum se pot auto-evalua cât mai corect absolvenții de studii superioare înaintea unui interviu, în funcție de cunoștințele teoretice, de stagiile de practică efectuate și de domeniul în care ei doresc să activeze
2️⃣ cum se pot pregăti noii ingineri la începutul carierei lor, de la întocmirea CV- ului la pregătirea pentru interviu
3️⃣ cum pot ei acționa la un nou (poate chiar la primul) loc de muncă, pentru a beneficia de o integrare cât mai ușoară în noua organizație
4️⃣ cât de oportună este (sau nu) schimbarea ”rapidă” a locului de muncă, mai ales la începutul carierei și care sunt “criteriile” de luat în calcul pentru a schimba sau nu un loc de muncă


Cu o experiență de peste 20 de ani în companii multinaționale de telecomunicații și tehnologie, Andrei consideră că cel mai puternic atu al său este experiența de conducere de echipe și proiecte în întreaga regiune a Europei Centrale și de Sud-Est. Din anul 2021, Andrei și-a început călătoria antreprenorială ca partener în HR Design, o companie de consultanță de resurse umane ce oferă servicii complete de dezvoltare a oamenilor din organizații.

Andrei deține o diplomă în Inginerie Electrică la Universitatea Politehnică din București și un titlu de Executive MBA de la Asebuss.

We use cookies to improve your experience on our website. By browsing this website, you agree to our use of cookies.

Cart

Coș

Share