Angajări la CFR Călători, CFR SA și Metrorex. Ce posturi au mai fost scoase la concurs

de 27 mai 2025

Se anunță noi angajări la CFR Călători, CFR SA și Metrorex, după ce vor fi finalizate concursurile lansate în acest sens de cele trei companii din subordinea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii.

De la ultima noastră știre pe această temă, pe site-urile Societății Naționale de Transport Feroviar de Călători CFR Călători SA, Companiei Naționale de Căi ferate CFR SA și Metrorex SA au fost postate mai multe anunțuri de angajare.

În context, trebuie menționat faptul că administratorul infrastructurii feroviare din România CFR SA va fi prezent la Târgul de Carieră Feroviară în Romania, pe 4 și 5 iunie, la hotelul MyContinental de lângă Gara de Nord București, unde va da informații celor interesați să urmeze o carieră în domeniul transportului pe șine.

Vezi mai jos care sunt posturile scoase la concurs și ce cerințe sunt pentru înscriere.



Angajări la CFR Călători, CFR SA și Metrorex

Să vedem întâi ce angajări și promovări interne vrea să facă CFR Călători. Cele mai multe anunțuri sunt publicate de SRTFC Cluj.

Un prim concurs va avea loc pe 4 iunie, pentru ocuparea unui post de revizor locomotive-automotoare la Depoul Cluj – Comanda personalului și Îndrumare locomotive. Mai multe detalii găsiți AICI.

Pe 6 iunie, se va mai organiza un concurs, de această dată pentru un post de șef manevră la stația CF Jibou – Exploatare manevră garnituri călători. Amănunte sunt disponibile AICI.

La aceeași dată, SRTFC Cluj organizează și un concurs pentru ocuparea unui post vacant de manevrant de vagoane la stația CF Cluj Napoca – Exploatare manevră garnituri călători. Detalii suplimentare puteți consulta AICI.

Și SRTFC Brașov a inițiat două concursuri. Primul va avea loc pe 4 iunie, în vederea ocupării unui post de casier CF verificator la stația Siculeni – stația adiacentă Miercurea Ciuc, iar amănunte sunt disponibile AICI.

Al doilea concurs se va desfășura pe 12 iunie, pentru un post de operator II la Formația RC Brașov, iar detalii puteți consulta AICI.

La rândul ei, SRTFC București organizează la data de 10 iunie un concurs pentru două posturi de operator II la Formația RC București. Găsiți mai multe detalii AICI.

La SRTFC Galați va avea loc pe 12 iunie un concurs pentru ocuparea unui post de manevrant vagoane la stația Buzău – Exploatare, Manevră garnituri călători. Mai multe amănunte sunt disponibile AICI.

Vezi și: Ce nu trebuie să ratezi la Târgul CFiR: simulator de tren, workshopuri, vouchere și… o carieră nouă

Compania Națională de Căi Ferate CFR SA a postat un singur anunț de angajare. Concursul va avea loc pe 5 iunie la SRCF Cluj, în vederea ocupării următoarelor posturi:

  • 1 post de inginer III la Secția IFTE 1 Cluj/Compartiment Tehnic-Organizare;
  • 2 posturi de inginer III la Secția IFTE 1 Cluj/Compartiment Urmărire Activitate Întreținere și Reparații Instalații;
  • 1 post de inginer III la Secția IFTE 2 Dej/Compartiment Urmărire Activitate Întreținere și Reparații Instalații.

Puteți găsi mai multe detalii AICI.

Și Metrorex a mai postat între timp un anunț de angajare pentru un posta de inginer IV în cadrul Depoului Exploatare. Amănunte găsiți AICI.

Recrutarea la societățile feroviare de stat, restricționată de Ordonanța Trenuleț

Recrutarea de personal la societățile și companiile feroviare de stat este făcută ”cu porția”.

Angajările la CFR Călători, care fuseseră anulate la începutul anului de conducerea societății, din cauza prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului 156/2024 (Ordonanța Trenuleț), au fost reluate într-un final.

Celelalte concursuri de angajare, lansate la finele anului trecut, au fost anulate de conducerea CFR Călători la începutul lunii ianuarie. Și acum, în dreptul lor figurează mențiunea ”Anulat conform O.U.G. 156/30.12.2024”. Neanulate au rămas atunci doar concursurile destinate salariaților proprii, pentru promovare.

Și la Compania Națională de Căi Ferate CFR SA și la Metrorex sunt aceleași restricții la angajările de personal ca la CFR Călători. Metrorex a mai lansat în acest an doar două concursuri de angajare.



Share