Site logo
Angajări la CFR Călători, CFR SA și Metrorex. Ultimele anunțuri publicate de companii
16 decembrie 2024

În perioada următoare vor avea loc noi angajări la CFR Călători, CFR SA și Metrorex, după ce se vor finaliza concursurile lansate în acest sens.

De la ultima noastră știre pe această temă, pe site-ul oficial al SNTFC CFR Călători a mai fost postat un anunț privind organizarea unui concurs pentru ocuparea unui post vacant. Alte anunțuri de angajare au fost postate de CNCF CFR SA și Metrorex.

Citește mai jos care sunt posturile scoase la concurs și ce cerințe sunt pentru înscriere.

Angajări la CFR Călători, CFR SA și Metrorex

CFR Călători organizează pe 19 decembrie un concurs pentru ocuparea unui post vacant de economist III la SRTFC Galați, Revizia de Vagoane Galați – Costuri și Analize Economice. Amănunte sunt disponibile AICI.

La rândul ei, CNCF CFR SA a postat două anunțuri privind organizarea de concursuri de angajare. Ambele vor avea loc pe 20 decembrie.

Primul anunț se referă la un concurs pentru ocuparea a patru posturi de inginer II la UMP I și șase posturi de inginer II la UMP II, Divizia Investiții a SRCF București. Detalii suplimentare pot fi consultate AICI.

Al doilea concurs este organizat de SRCF Craiova pentru un post de tehnician IFTE III la Districtul Electrificare Târgu Jiu 1. Puteți consulta mai multe detalii AICI.

În fine, Metrorex SA organizează un concurs pentru ocuparea unui post de consilier juridic IV în cadrul Compartimentului Asistență și Avizare Juridică – Administrare și Întreținere Infrastructură și Instalații – Direcția Administrare și Întreținere Infrastructură și Instalații. Înscrierile încep de azi, iar calendarul concursului poate fi consultat AICI.


reconversie profesională la Tarom cursuri de calificare la CENAFER angajări la Thales Systems


Angajări la CFR Călători, cu frâna de mână trasă

Angajările la CNCF CFR SA și la SNTFC CFR Călători au fost restricționate de Legea 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilităţii financiare a României pe termen lung, cunoscută și ca Legea Austerității. La articolul XXXII din sus-menționata lege se prevăd următoarele:

”(1) Posturile vacante existente la nivelul structurilor organizatorice ale operatorilor economici la data intrării în vigoare a prevederilor prezentei legi, pentru care nu au fost declanșate procedurile pentru ocuparea acestora, se ocupă prin concurs sau potrivit metodologiei existente la nivelul operatorilor economici pe baza hotărârii consiliului de administrație, în limita maximă a 7,5% din posturile vacante existente până la sfârșitul anului 2023.

(2) Restul posturilor vacante existente la data intrării în vigoare a prezentei legi după aplicarea prevederilor alin. (1) la nivelul operatorilor economici se desființează și nu se pot reînființa pe o perioadă de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi”.

Conducerea CNCF CFR SA a cerut derogare de la aceste restricții, iar Guvernul a adoptat pe 18 decembrie 2023 un Memorandum cu tema ”Exceptarea Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR SA de la aplicarea prevederilor art. XXXII din Legea 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung”. Conducerea CFR Călători nu a solicitat însă o derogare similară, așa că angajările sunt restricționate în continuare.

We use cookies to improve your experience on our website. By browsing this website, you agree to our use of cookies.

Share