Aniversare: 140 de ani de la deschiderea gării Focșani în iunie 1881

Luna iunie marchează un eveniment important pentru istoria căii ferate din România. 140 de ani de la primele trenuri care au circulat prin gara Focșani, gară ce în toamna acelui an a fost inaugurată de Regele Carol I.

La Focşani, civilizaţia a ajuns cu trenul, este de părere Valentin Muscă, directorul Muzeului Vrancei, potrivit unui documentar realizat de Agerpres. Asta după ce mai mulţi oameni politici ai vremii şi-au dat mâna pentru a aduce linia ferată la Focşani, care, în ciuda statutului său de oraş al Unirii, rămânea izolat de restul României.

“A fost o ambiţie a Regelui Carol I de a racorda România la Europa prin căi ferate. La fel ca şi astăzi, România era ruptă de Europa. Acum e ruptă prin autostrăzi, atunci nu aveam căi ferate, iar cea mai rapidă cale de legătură cu restul Europei era Dunărea. Astfel, a prins contur linia ferată spre Buzău. S-a construit o linie ferată de la Roman la Mărăşeşti, care trecea Siretul la Tecuci şi apoi mergea la Galaţi. Iar Focşaniul, oraşul Unirii, rămânea la mijloc, pe frontieră, fără a fi legat nici de Moldova, nici de Muntenia. După 1870, au existat la Focşani câţiva parlamentari ambiţioşi, care îşi doreau să iasă din provincialism, din lumea asta uitată, să meargă şi ei cu trenul la Bucureşti. Era normal să mergi cu trenul la Bucureşti. Printre ei, Gheorghe Orleanu, care a făcut multe interpelări în Parlamentul României să se finanţeze acest proiect de cale ferată care să lege Focşaniul de cele două regiuni istorice. Şi s-a aprobat în cele din urmă, şi astfel s-a început construcţia căii ferate Buzău – Focşani -Mărăşeşti”, spune Valentin Muscă.

Potrivit “Cronicii Vrancei”, unul dintre cei mai entuziaşti susţinători ai proiectului focşănenilor a fost şi Mihail Kogălniceanu care, la 11 martie 1979, trimitea Primăriei oraşului Focşani o telegramă prin care îi înştiinţa că proiectul pentru calea ferată Mărăşeşti – Buzău a fost votat şi de către Senat. La rândul ei, conducerea instituţiei răspundea printr-o telegramă de mulţumire: “Consiliul comunal de Focşani, recunoscător Dvs. pentru sprijinul ce întotdeauna aţi dat intereselor vitale ale acestei urbe, vă roagă a fi interpretul său pe lângă Senat şi Guvern, exprimând mulţumirile şi recunoştinţa orăşenilor pentru votarea căii ferate Mărăşeşti – Buzău”.

Și atunci, și acum, promisiuni

Aşa cum reiese din documentele epocii aflate în Arhivele Naţionale ale judeţului, focşănenii s-au bucurat foarte mult de această realizare, pentru că “au văzut în ea un viitor şi un progres al oraşului nostru, căruia atât Convenţia de la Paris, cum şi Divanul Ad-hoc şi Unirea Principatelor chiar i-au promis multe, dar în realitate nimic, putem zice (nu ni s-a dat), ba până şi Curtea de Apel, singura cu care am fost dotaţi adesea, am fost ameninţaţi a ni se lua”.

Construcţia căii ferate s-a încheiat în numai doi ani, în ciuda faptului că au fost necesare numeroase poduri peste râul Buzău, Siret sau Milcov. Primele măsurători topografice au fost începute la 13 mai 1879, munca efectivă în noiembrie 1879, iar în iunie 1881 au trecut prin Gara Focşani primele trenuri de călători.

Calea ferată a fost inaugurată oficial la 18 octombrie 1881, în prezenţa Regelui Carol I, a Reginei Elisabeta şi a lui Ion C. Brătianu.

“Cu certitudine, când s-a tăiat panglica, nu doar calea ferată era cea inaugurată, ci şi ansamblul de construcţii, instalaţii, amenajări situate pe aceasta, în dreptul cărora opreau trenurile, de unde se dirija mişcarea lor, unde urcau şi coborau călătorii, se încărcau şi se descărcau mărfurile, în special clădirea unde erau instalate birourile, sala de aşteptare pentru călători, adică, într-un cuvânt, fosta Gară Focşani. Iar ca dovadă, în februarie 1882, autorităţile locale şi primarul Gheorghe Orleanu, în vederea justificărilor bugetare, au început să strângă toate actele de la furnizori, cele care atestau cheltuielile făcute pentru primirea cât mai onorabilă a Majestăţilor Regale după cum urmează: cheltuieli pentru iluminat, pentru montarea arcurilor de triumf, în vederea procurării bucatelor alese, a trăsurilor pentru alaiul regal şi a vizitiilor, pentru aducerea şi nivelarea pietrişului pe toate drumurile pe unde va trece alaiul până la locul ales să-şi petreacă noaptea de 18 octombrie 1881 Regele şi Regina, şi anume casa prefectului de la acea vreme, Panaite Tufelcică, situată azi cam pe unde ar fi Spitalul Militar, şi alte mărunţişuri care au făcut posibilă şi cât se poate de plăcută vizita Majestăţilor Sale în micul oraş de provincie Focşani”, relatează Florin Dârdală, istoric şi specialist în cadrul Arhivelor Naţionale Vrancea.

Un oraș reconfigurat după gara sa

Gara Focşani nu a legat doar oraşul Unirii de restul ţării, dar a schimbat vizibil şi oraşul în sine, fiind necesară o resistematizare a bulevardului care ducea spre gară, lucru care s-a făcut prin exproprierea celor care aveau terenuri în zonă.

“Gara a schimbat vizual Focşaniul. La Gară, aşa cum fusese gândită ea, se ajungea din oraş anevoios, pe un drum îngust şi dificil, care şerpuia printre proprietăţile localnicilor din zonă, majoritatea armeni. A fost o luptă a conducerii oraşului de la acea vreme să alinieze într-un fel străzile şi să facă un bulevard al Gării. Care s-a făcut cu mari sacrificii, pentru că oamenii au trebuit să cedeze bucăţi din grădinile lor, din teritoriile lor, pentru că erau toate proprietăţi private. Au fost chemaţi la primărie proprietarii sau reprezentanţii lor, s-a discutat cu ei şi au fost convinşi că era în interesul tuturor să accepte exproprierile care erau necesare. S-a dat o lege pentru despăgubiri, prin care s-a stabilit preţul şi terenurile au fost trecute în proprietatea statului. S-a făcut astfel un bulevard modern, cu castani, care era locul de protipendadă al focşănenilor. Pentru că civilizaţia la Focşani nu a venit cu vaporul, pentru că nu avem deschidere la mare, a venit cu trenul. Şi atunci, spre gară era locul cel mai frumos. Acolo se amenajaseră şi magazine, cofetării. Iar la gară era un loc de întâlnire pentru cei care veneau în Focşani. Călătorii erau aşteptaţi cu birja la gară, iar Bulevardul Gării era Champs-Elysee-ul Focşaniului”, ne spune Valentin Muscă.

De-a lungul vremii, bulevardul Gării s-a mai numit şi Lascăr Catargiu sau Karl Marx, dar aceasta a fost cu siguranţă prima arteră modernă a oraşului Unirii, prima arteră pietruită din localitate, mărginită de castani, aşa cum stau mărturie fotografiile vremii, locul deosebit care îi întâmpina pe vizitatorii care coborau în Gara Focşani.

Cele mai multe cărţi poştale cu clădiri din Focşani, din perioada Primului Război Mondial sunt cele care ilustrează Gara Focşani. Deoarece gara era şi în acel moment locul de tranzit şi de transport al trupelor militare, al conducerii armatei, al personalităţilor care ajungeau la Focşani. Şi toţi ajungeau la Focşani cu trenul.

Cu trecerea timpului, Gara Focşani, devenită între timp monument istoric, a rămas în paragină, iar 120 de ani mai târziu a fost dărâmată de autorităţile locale pentru a face loc unei construcţii moderne.

Vechea gară istorică, dărâmată de Miron Mitrea pentru o gară modernă, insipidă

“O primă palmă a fost dată gării de regimul de dinainte de 1989. Vechea gară a fost dezafectată, iar circulaţia călătorilor a fost redirecţionată prin noua gară construită de ei, care acum adăposteşte sediul poştei şi al Poliţiei Feroviare. Drama este că 120 de ani mai târziu, în 2001, având la bază interese economice, oameni politici din Vrancea şi oameni de afaceri au decis construcţia unei noi gări, cu fonduri Phare, deşi la acel moment gara era monument istoric. Dar a fost declasată şi astfel a fost posibilă demolarea sa, aceasta fiind detonată pentru a face loc unei clădiri noi, moderne. Din păcate, Focşaniul devine din ce în ce mai sărac, iar istoria ne fuge de sub picioare. Focşaniul este astăzi un oraş cu o gară mare, tristă şi goală, şi de conţinut, dar şi de istorie. Este o gară europeană, într-un oraş de provincie. Are o arhitectură care ar putea fi considerată futuristă, dar mediul înconjurător în care este amplasată această gară nu se lipeşte de gară, nu e prietenoasă cu ceea ce mediul înconjurător oferă”, este de părere Valentin Muscă.

1. Vechea gara a fost dărâmată în mandatul ministrului Transporturilor de atunci, Miron Mitrea, la insistențele fostului său coleg de partid, baronul local Marian Oprișan. Distrugerea vechii gări, monument istoric, a avut loc sub egida programului de realizare a unor așa-zise „eurogări”. “Cred ca este o lucrare asa cum trebuie sa fie intr-un oras care intra in 2 – 3 ani in UE. Este una dintre primele euro – gari pe care le lucram la ora asta, mai sint citeva in lucru, mie imi place foarte mult asta. Este o constructie mica, este cu un front foarte mare catre piata, este o euro – gara pentru 100 – 120 de mii de locuitori”, spunea Mitrea în 2004.

La câţiva zeci de metri de vechea Gară Focşani, pe acelaşi aliniament, stă mărturie timpurilor de altădată un imobil vechi, din perioada construcţiei gării, ca acum 120 de ani. Este clădirea unde veneau locomotivele cu abur şi primeau apă. Clădirea a fost bombardată în timpul Primului Război Mondial, dar a scăpat şi este în picioare şi acum. Deşi închisă, este martoră a arhitecturii feroviare a căilor ferate. Pentru că Gara Focşani nu a fost construită ca o entitate de sine stătătoare, ci a fost încadrată într-o arhitectură a căilor ferate. Spre exemplu, planurile Gării din Râmnicu Sărat au fost identice cu cele ale Gării Focşani, singura diferenţă între cele două fiind aceea că una era orientată spre răsărit, iar cealaltă spre apus.

Astăzi, Gara Focşani este străbătută zilnic de zeci de trenuri de marfă şi călători, însă farmecul vremurilor de demult mai poate fi reconstituit doar din fotografiile de arhivă. Există speranţă însă că viitorul căilor ferate va fi unul luminos

“În Occident, cele mai mari sume de bani se investesc în calea ferată, care s-a dovedit a fi cel mai puţin poluant mijloc de transport. Şi noi facem parte din coridoarele internaţionale şi vom fi obligaţi să modernizăm căile ferate. Nu putem rămâne o insulă de primitivi într-o Europă civilizată. Din fericire, facem parte din spaţiul comunitar şi vom fi obligaţi să ne modernizăm”, afirmă Valentin Muscă, directorul Muzeului Vrancei. (D.C.)