ARF va cumpăra încă 20 de rame inter-regionale, pe lângă cele 37 de la Alstom

de 25 iulie 2022
ARF, singura instituție din UE care cumpăra material rulant centralizat pentru operatorii dintr-o țară, va demara la finele lunii curente procedura de achiziție a 20 de rame electrice inter-regionale, aceasta fiind a doua tranșă de rame după cele 20+17 cumpărate de la compania Alstom.
Autoritatea pentru Reformă Feroviară va semna în curând comanda suplimentară de 17 rame electrice inter-regionale, în cadrul contractului încheiat de ARF cu Alstom Ferroviaria SpA. Prima parte a contractului prevede livrarea a 20 de rame inter-regionale.
Potrivit unei postări a ARF de zilele acestea pe pagina sa de socializare, licitația pentru cele 62 de rame regionale are termenul pentru depunerea ofertelor data de 12 august.


În perioada următoare, ARF urmează să transmită către Agenția Națională pentru Achiziții Publice (ANAP) documentația de achiziție pentru cele 12 rame cu tracţiune electrică pe bază de pile de combustie cu hidrogen, ai căror indicatori tehnico-economici tocmai au fost aprobați de Guvern.
În luna august este programată lansarea licitației pentru achiziția de 16 locomotive electrice. Tot în luna august este preconizată lansarea licitațiilor pentru proiectele de modernizare material rulant, proceduri care vor fi derulate de operatorii de transport de călători, pe baza datelor furnizate de ARF.


Share