Site logo
ASFR le cere operatorilor feroviari măsuri pentru supravegherea locomotivelor remizate
14 mai 2023

Autoritatea de Siguranţă Feroviară Română (ASFR) le-a cerut tuturor operatorilor de transport feroviar să comunice în scris, până pe 18 mai 2023, ce măsuri au luat pentru supravegherea locomotivelor remizate, pentru a nu se permite accesul persoanelor care nu au acest drept.

Măsura anunțată de ASFR vine în urma incidentului petrecut miercuri, când un tânăr s-a suit într-o locomotivă a GFR, care nu era supravegheată, şi a mers cu ea pe o distanţă de circa 200 de metri. În acest context, ASFR a atenţionat toţi operatorii de transport feroviar cu privire la faptul că ei trebuie să includă în sistemul de management al siguranţei orice alt element necesar pentru a acoperi riscurile în materie de siguranţă, în conformitate cu evaluarea riscurilor care decurg din propria lor activitate.

„Urmare a faptei produse la data de 10.05.2023, ora 15:55, pe raza de activitate a Sucursalei Regionale CF Constanţa, în staţia CF Medgidia, de către o persoană străină de calea ferată, prin urcarea în postul de conducere al locomotivei EC 145 remizată la linia 15 şi punerea în mişcare a acesteia spre capătul X al staţiei CF Medgidia, talonând aparatele de cale nr. 53 şi nr. 55 şi oprindu-se pe linia 23 (linie de evitare), Autoritatea de Siguranţă Feroviară Română – ASFR, prin actul nr. 1000/41/2023 a atenţionat toţi operatorii de transport feroviar cu privire la faptul că în conformitate cu prevederile art. 9 alin. (4) din OUG nr. 73/2019 privind siguranţă feroviară, aceştia trebuie să includă în sistemul de management al siguranţei orice alt element necesar pentru a acoperi riscurile în materie de siguranţă, în conformitate cu evaluarea riscurilor care decurg din propria lor activitate. Totodată, ASFR a solicitat ca toţi operatorii de transport feroviar să comunice în scris, până la data de 18.05.2023, modul în care este reglementată supravegherea locomotivelor remizate pentru a nu se permite accesul pe acestea a persoanelor care nu au acest drept”, a declarat pentru Agerpres directorul general al ASFR, Petru Bogdan.

Traian Preoteasa a luat deja măsuri pentru supravegherea locomotivelor

La CFR Călători s-au luat deja astfel de măsuri. Așa cum a informat Club Feroviar, directorul general al operatorului feroviar de stat, Traian Preoteasa, a emis o dispoziție prin care îi instruiește pe mecanici și pe alți ceferiști cum să se ferească de hoții de locomotive.

Dispoziția șefului CFR Călători a fost emisă joi, 11 mai 2023, și afișată o zi mai târziu în depourile sale. „Personalul de locomotivă va fi prelucrat să nu permită accesul persoanelor care nu au acest drept (pasionați feroviari etc), în staționare sau în mers, în cabinele de conducere sau în sala mașinilor materialului rulant motor (locomotive și automotoare – n.red.). Personalul de locomotivă care prin turnus are prevăzută activitatea de supraveghere a materialului rulant motor la capete de secții va fi reprelucrat să acorde importanța cuvenită acestei activități. Începând cu dată imediată, personalul cu atribuții de control din din cadrul SRTFC (sucursalele regionale de transport feroviar de călători – n.red.) 1-8 va verifica, cu ocazia programului de control la capete de secții, modul în care se face asigurarea locomotivelor/automotoarelor împortiva pătrunderii de persoane străine în interiorul acestora și va stabili măsuri de remediere, în funcție de constatări”, se arată în dispoziția semnată de directorul general Traian Preoteasa.

Tânărul de la Medgidia a furat locomotiva și voia să se ducă cu ea la Palas

Club Feroviar a dezvăluit miercuri că un tânăr fără legătură cu calea ferată s-a suit în cabina de conducere la unei locomotive GFR, punând-o în mișcare în stația Medgidia.

Incidentul a survenit miercuri la orele după-amiezii și nu s-a soldat cu victime sau distrugeri. Incidentul se putea însă termina dezastruos, de exemplu în cazul în care locomotiva ar fi intrat pe linia de circulație a unui alt tren de călători sau marfă.

Tânărul a intrat în cabina de conducere a unei locomotive remizate a GFR, a ridicat și conectat pantograful, după care a pus vehiculul în mișcare. Locomotiva a talonat două aparate de cale, ajungând pe o altă linie unde s-a oprit.

Hoțul de locomotivă s-a și filmat în cabina de conducere. Tânărul a fost reținut de Poliția TF Medgidia, iar în fața oamenilor legii și-a recunoscut fapta și a spus că voia să ducă locomotiva la o distanță de 30 de kilometri, la Palas Constanța.

We use cookies to improve your experience on our website. By browsing this website, you agree to our use of cookies.

Share