Site logo
31 decembrie 2021
În ședința de Guvern de joi, 30 decembrie 2021, Executivul a adoptat Hotărârea pentru aprobarea contractelor de servicii publice pentru perioada 01 ianuarie 2022–10 decembrie 2022 în transportul feroviar public de călători. Deși este scos indicatorul călători transportați – km din calculul compensației, sunt introduși factori penalizatori ce iau in calcul gradul de ocupare a trenurilor.
Mai multe explicații privind modificările aplicate pentru 2022 au fost oferite vineri de către Autoritatea pentru Reformă Feroviară, într-o postare pe pagina sa de socializare. Redă, sinteza făcută de ARF:
„Prin acest act normativ se stabilesc obligațiile reciproce ale operatorilor de transport feroviar de călători (OTF) și ale Autorității pentru Reformă Feroviară (ARF), în vederea realizării serviciului public de transport feroviar de călători de către aceștia, în condițiile legii.
De asemenea, hotărârea de guvern, împreună cu contractele anexate, vine să asigure pieței feroviare din România, conformitatea cu legislația europeană și națională în domeniul ajutorului de stat, în special corelarea cu cerințele Regulamentului (CE) 1370/2007.
Astfel, începând cu data de 01 ianuarie 2022, compensația serviciilor publice pentru transportul feroviar de călători se acordă respectând formula de verificare a evitării compensării în exces, corelată cu o valoare maximă a compensației raportată la costurile eligibile ale prestației.
Valoarea preliminată a compensației se plătește raportată la un singur indicator – tren-km, iar în baza certificării activității realizate de fiecare operator în parte și a costurilor eligibile incidente serviciului public, se stabilește suma finală de plată.
În plus, pentru a asigura creșterea calității serviciilor prestate de operatorii feroviari, noul contract de servicii publice introduce un set de 6 indicatori de performanță. În funcție de îndeplinirea, respectiv neîndeplinirea acestora, operatorii de transport feroviar vor fi premiați sau penalizați, în marja legală de profit.


Indicatorii calitativi din noul contract sunt: punctualitatea la destinație, gradul de ocupare al trenurilor, anulări ale trenurilor și disponibilitatea materialului rulant pentru îndeplinirea obligațiilor de serviciu public. De asemenea, se va monitoriza și indicatorul de eficiență legat de veniturile minime obligatorii, precum și indicatorul cantitativ tren-km.
Pentru a reduce din deficitul financiar al prestării serviciilor publice obligatorii, Guvernul României a aprobat o valoare preliminată a subvențiilor pentru acest contract în creștere cu 20% față de suma alocată la începutul anului 2021.
Totodată, noul contract prevede acțiuni din partea Autorității pentru Reformă Feroviară necesare asigurării finanțării publice a activităților de modernizare a vehiculelor feroviare din parcul existent al operatorilor feroviari (în special, locomotive electrice, conversia de locomotive diesel-hidraulice în locomotive pe acumulatori și diverse tipuri de vagoane)”.
We use cookies to improve your experience on our website. By browsing this website, you agree to our use of cookies.

Cart

Coș

Share