Site logo
6 mai 2022

România trebuie să modernizeze peste 1.000 km de infrastructură feroviară, în timp ce Polonia, cu o lungime a traseelor feroviare nu cu mult mai mare decât a României, a reuşit să reabiliteze mai mult de 1.500 km cu fonduri europene, într-un singur exerciţiu bugetar european.

Potrivit raportului „Să luăm trenul. Renaşterea călătoriilor cu trenul într-o Românie europeană”, realizat de Asociaţia 2Celsius, în cadrul proiectului Europe on Rail și prezentat vineri, calea ferată reprezintă cel mai eficient mod de transport în prezent şi contribuie cu doar 1,5% din emisiile de CO2 din Uniunea Europeană provenite din sectorul transporturilor, cu o cotă de piaţă de 8,5%.

„Pentru a plasa datele în context, 27% din totalul emisiilor de gaze cu efect de seră din UE-28 au provenit din sectorul transporturilor, conform Agenţiei Europene de Mediu (2019). Datorită trenurilor electrice alimentate cu energie regenerabilă, este posibil să se prevadă călătorii şi transport cu emisii de carbon aproape zero. Însă nu este vorba doar de emisiile de CO2. Externalităţile negative (efectele negative care nu sunt internalizate în preţul plătit de utilizator, cum ar fi poluarea aerului, dar şi accidentele ori congestionarea) transportului feroviar reprezintă doar 2% din costul extern al transportului în Europa”, notează realizatorul raportului, Raul Cazan, preşedintele Asociaţiei 2Celsius, citat de Agerpres.



Asociația 2Celsius: pe primul loc trebuie să fie eliminarea restricțiilor de viteză

În ceea ce priveşte situaţia actuală din România, raportul de specialitate relevă că ţara noastră are de modernizat peste 1.000 km de infrastructură feroviară. În acelaşi timp, Polonia, cu o lungime a infrastructurii feroviare nu cu mult mai mare decât a României, a reabilitat peste 1.500 de kilometri cu fonduri europene, într-un singur exerciţiu bugetar european. „Strategia de dezvoltare a infrastructurii va trebui să ţintească liniile cu potenţialul cel mai mare de folosire, dar cu cele mai multe restricţii. Sute de kilometri de cale ferată sunt afectaţi anual de restricţii, deci orice alte programe de dezvoltare a sistemului feroviar de la noi pică în plan secund atât timp cât restricţiile nu sunt depăşite, iar infrastructura nu este complet reabilitată”, notează specialiştii.

Experţii 2Celsius susţin că UE poate oferi împrumuturi preferenţiale, pentru transport verde, prin intermediul Băncii Europene de Investiţii (BEI) pentru operatorii naţionali, precum şi noii investitori.

„Pentru operaţiuni regionale şi unele naţionale, materialul rulant este uneori deţinut şi închiriat de guvernul naţional (autoritatea de atribuire) sau de o companie deţinută de guvern. BEI a lansat Platforma de investiţii feroviare verzi – o nouă iniţiativă de sprijinire a investiţiilor publice şi private în proiecte feroviare. Pentru a accelera implementarea investiţiilor feroviare, noua platformă oferă servicii de împrumut, combinare şi consultanţă ale BEI şi ale instrumentelor financiare ale UE disponibile în cadrul InvestEU. Este disponibil pentru toţi operatorii feroviari, administratorii de infrastructură, autorităţile de transport şi alte părţi interesate. Green Rail Investment Platform îşi propune să abordeze nevoile specifice ale pieţei, să exploreze noi modele de afaceri şi să stimuleze oportunităţile de finanţare a inovaţiei şi a acţiunii climatice în transportul feroviar. Totodată, trenurile transfrontaliere trebuie să poată fi incluse în Planurile Naţionale de Redresare şi Rezilienţă”, susţine organizaţia de profil.

2Celsius, organizaţie neguvernamentală înfiinţată în anul 2010 cu scopul de a influenţa politicile privind schimbările climatice la nivel naţional și european, este membră a organizaţiilor internaţionale European Environmental Bureau, Climate Action Network Europe şi a Federaţiei Europene pentru Transport şi Mediu (T&E).

Europe on Rail înseamnă o reţea de ONG din Polonia, Germania, Franţa, Spania şi România, ce îşi propune să susţină o revitalizare a căii ferate în Europa şi să vină cu măsuri de consolidare a primatului călătoriilor feroviare în transportul internaţional de pasageri.

We use cookies to improve your experience on our website. By browsing this website, you agree to our use of cookies.

Cart

Coș

Share