Site logo
2 iunie 2020
AGIR - organizaţie profesională neguvernamentală cu o tradiţie de peste 130 de ani

AGIR - organizaţie profesională neguvernamentală cu o tradiţie de peste 130 de aniAsociaţia Generală a Inginerilor din România (AGIR) este o organizaţie profesională neguvernamentală, cu personalitate juridică, apolitică, cu activitate non profit, cu autonomie deplină, constituită pe durată nelimitată, cu o tradiţie de peste 130 de ani, recunoscută ca fiind de utilitate publică.

Prin Hotărârea judecătorească 4/1990 a reapărut pe scena societăţii civile româneşti Asociaţia Generală a Inginerilor din România, continuatoarea de drept a organizaţiilor inginereşti care au purtat succesiv denumirea de “Societatea Politehnica” (înființată în 1881), “Asociaţia Generală a Inginerilor din România”(înfiinţată la Iaşi, în anul 1918, anul Marii Uniri), “Asociaţia Ştiinţifică a Tehnicienilor”, “Asociaţia Ştiinţifică a Inginerilor şi Tehnicienilor” şi “Consiliul Naţional al Inginerilor şi Tehnicienilor”.

Are structură federativă, cuprinzând: membri individuali constituiţi în 29 de sucursale teritoriale, o filială, 23 de societăţi de specialitate, 15 cercuri, membri colectivi (asociaţii profesionale inginereşti cu personalitate juridică), membri susţinători (societăţi comerciale).

AGIR – organizaţie profesională neguvernamentală cu o tradiţie de peste 130 de ani

Ce îşi propune şi ce face AGIR:

  • apără interesele profesionale şi sociale ale corpului ingineresc;
  • contribuie la întărirea autorităţii şi prestigiului titlului şi profesiei de inginer;
  • acţionează pentru perfecţionarea profesională a inginerilor şi pentru exercitarea profesiei de inginer cu respectarea principiilor deontologice specifice;
  • stimulează activitatea creatoare a inginerilor;
  • editează publicaţii şi lucrări cu caracter tehnico-ştiinţific în editura proprie;
  • editează bilunarul de opinie şi informare Univers Ingineresc;
  • este promotor şi partener în proiecte promovate de Comisia Europeană;
  • se preocupă de recunoaşterea peste hotare a cunoştinţelor şi calificărilor inginerilor români, prin obţinerea titlului EURING, care oferă o garanţie, în spaţiul european, a competenţelor profesionale ale celui care-l deţine ;
  • acordă Premiile AGIR pentru anul precedent, pentru lucrări valoroase concepute, proiectate şi aplicate, şi pentru lucrări de înalt nivel tehnico-ştiinţific publicate în volum, precum şi diplome şi medalii pentru activitate ştiinţifică deosebită;
  • organizează simpozioane, conferinţe, dezbateri, mese rotunde în diferite domenii ale ştiinţei, tehnicii şi economiei, întâlniri cu inginerii români de pretutindeni; la interval de doi ani, AGIR organizează Simpozionul Ştiinţific al Inginerilor Români de Pretutindeni – SINGRO;
  • participă la elaborarea şi avizarea proiectelor de acte normative sau a altor reglementări în domeniul ingineriei, cercetării, învăţământului superior;
  • acordă consultanţă, expertiză şi asistenţă tehnică;
  • acţionează pentru îmbogăţirea patrimoniului de carte tehnică şi economică;
  • colaborează cu organizaţii guvernamentale şi neguvernamentale, din ţară şi din străinătate, cu întreprinderi, instituţii de cercetare şi de învăţământ superior, cu organizaţii inginereşti de pe toate continentele.
  • Încurajează şi promovează exprimarea artistică a inginerilor, prin susţinerea activităţii Orchestrei Inginerilor “Petru Ghenghea”, a Corului Concertino, Cercului Ing Epigrama, Cercului Scriitorilor Ingineri din AGIR.

Domeniul feroviar a fost dintotdeauna unul de interes în activitatea AGIR. Au fost abordate teme specifice acestuia în publicațiile asociației, bilunarul Univers Ingineresc și Buletinul AGIR, precum și în numeroase cărți ale Editurii AGIR și în diverse evenimente organizate.

Sediul AGIR
Cercul scriitorilor ingineri
Libraria AGIR

Date complete de contact găsiți în Catalog Feroviar la pagina Asociaţia Generală a Inginerilor din România (AGIR).


Soluția de a te prezenta gratuit companiilor din domeniul feroviar

Catalog Feroviar

În România sunt peste 1000 de companii care au diverse certificări, agremente tehnice sau atestate de furnizori feroviari sau sunt licențiate pentru a face transport feroviar. Pe lângă acestea, alte aproximativ 3-4000 de companii, instituții, organizații, produc și/sau prestează servicii, influențează politic, legislativ, administrativ și/sau executiv domeniul feroviar și cel al transportului urban pe șină.

La începutul lunii aprilie, Catalog Feroviar a inaugurat pe site-ul Club Feroviar rubrica “Industria feroviară românească”. La această categorie orice tip de entitate juridică care activează în domeniul feroviar își poate prezenta produsele sau serviciile într-un articol de promovare publicat gratuit.

Mai multe detalii despre cum puteți beneficia de această ofertă puteți afla din acest articol sau puteți să ne contactați la office@catalogferoviar.ro sau tel: 021 22 44 385.

We use cookies to improve your experience on our website. By browsing this website, you agree to our use of cookies.

Share