După cazul trenului cu copii rămas blocat la Fundulea timp de nouă ore și după ce în weekend au fost mai multe garnituri a căror circulație a fost afectată de căderile de copaci pe calea ferată, Asociația Pro Infrastructură trage un semnal de alarmă.
”Trenul cu mulți copii rămas noaptea între stații a adus în atenția opiniei publice un fenomen frecvent în ultimele decenii: blocarea traficului feroviar din cauza copacilor doborâți de vânt. Două zile mai târziu (sâmbătă), avem evenimente similare pe alte trei magistrale. Tiparul este același: întârzieri de sute de minute până când CFR Infrastructură degajează linia și repară firul de contact. Mulți copaci rupți înseamnă întârziere mai mare, chiar și 8 ore”, se arată într-o postare de pe pagina de Facebook a Asociației.
Trenul cu copii blocat la Fundulea din cauza unor arbori căzuți pe șine a provocat ulterior un scandal politic. Directorul general al CFR Călători, Ovidiu Vizante, este făcut răspunzător de faptul că nu a preluat pasagerii cu atocare și a preferat să-i lase să aștepte în tren reluarea circulației. Premierul Florin Cîțu a cerut demiterea acestuia, ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, îl apără.
Sâmbătă, mai multe trenuri operate de CFR Călători au fost blocate pe secții de circulație de pe raza regionalelor București, Brașov, Cluj și Iași, după ce a căzut copaci pe calea ferată, așa cum a relatat Club Feroviar.
Asociația Pro Infrastructură cere defrișări în zona de siguranță a căii ferate
”A venit timpul să prevenim masiv în loc să tratăm. Să tăiem sau să toaletăm cât mai mulți dintre arborii care pun în pericol circulația feroviară, așa cum se face în multe țări și cum puteți vedea în fotografiile atașate (Suedia și Austria). Codrul e frate cu românul, dar nu în preajma căii ferate! Solicităm oficialilor din Regia Naționala a Pădurilor – Romsilva și CFR Infrastructura să pună la punct un program de defrișare și toaletare în apropierea CF, mult mai extins decât ce se face acum deoarece este evident insuficient. Propunem ca sursa de finanțare să fie chiar copacii tăiați, în loc ca Romsilva să se certe cu CFR pentru banii respectivi așa cum s-a mai întâmplat. Cerem Parlamentului să se asigure că legile care protejează pădurile nu dăunează infrastructurii, călătorilor care rămân în câmp cu orele sau proiectelor viitoare de autostradă și cale ferată care stau blocate cu lunile în vederea scoaterii din fondul forestier. Legile trebuie făcute împotriva hoților de lemn, nu împotriva călătorilor sau investițiilor în infrastructură!”, se mai arată în postarea celor de la API. (A.B.)
Share
Facebook
X
LinkedIn
Telegram
Tumblr
WhatsApp
VK
Mail