Consiliul General al Municipiului București (CGMB) urmează să împuternicească marți Consiliul Local al Sectorului 4 în vederea asocierii acestuia cu Metrorex, CFR și Consiliul Județean Ilfov pentru extinderea Magsitralei 2 dincolo de linia de centură.
Propunerea se află în dezbaterea de marți a CGMB. În documentl prezentat de CGMB se menționează colaborarea bună avută la realizarea a încă o stație de metrou până în șoseaua de centură și se precizează că extinderea va avea loc în conformitate cu strategiile Metrorex și CFR.
Primăria Sectorului 4 are în plan metroul să fie extins şi în afara Bucureştiului, spre comuna Berceni pentru a reduce traficul auto şi implicit poluarea, potrivit primarului Sectorului 4 Daniel Băluță.
“Suntem în procedură de realizare a documentelor cu Consiliul Judeţean Ilfov pentru a genera un nou parteneriat spre a aplica pentru Programul de Infrastructură Mare având ca obiectiv încă două sau trei staţii de metrou până în comuna Berceni, judecând acest ansamblu drept o zonă metropolitană, să gândim această regiune ca un hub tehnologic, o posibilitate de a dezvolta oraşul. Avem spaţii unde se pot organiza activităţi economice, sociale, culturale sau sportive. Ne-a interesat să analizăm sectorul 4 într-un întreg al Bucureştiului, în zona metropolitană. De aceea am generat aceste colaborări cu alte instituţii, dar şi cu UAT-uri vecine precum Popeşti-Leordeni unde aproape am finalizat pasarela pietonală peste linia de metrou”, spunea recent primarul.
Linia de metrou până în Berceni cel mai probabil va avea un mix între o componentă subterană şi una de suprafaţă în funcţie de ceea ce permite terenul respectiv. (D.C.)
Share
Facebook
X
LinkedIn
Telegram
Tumblr
WhatsApp
VK
Mail