După numeroase amânări ale pronunțării, Curtea de Apel București a decis joi că Autoritatea de Reformă Feroviară trebuie să reanalizeze ofertele sub prisma consumului energetic. Decizia nu este una clară. Însă ea deschide calea unei noi evaluari a  ofertelor urmată de noi contestații, acțiuni în Justiție sau poate chiar suspendări ale procedurii.

doru.cireasa@clubferoviar.ro

Decizia pare una alambicată, greu de tradus. Astfel sentința menționează că măsurile autorității contractante trebuie luate cu respectarea, printre altele, a „considerentelor prezentei decizii”. Ori, considerentele deciziei figurează în motivarea deciziei care este de regulă disponibilă săptămâni bune după pronunțare. Până la acel moment este greu de întreprins orice pas fie de către avocații participanților, fie de către autoritatea contractantă.

La prima vedere decizia obligă ARF la reanalizarea ofertelor din punct de vedere al consumului energetic, cu respectarea primei metodologii de stabilire a consumului. Reamintim că acesta a fost unul dintre punctele importante ale ofertelor constestate reciproc de către participanți. Inițial unul dintre producători a avut cel mai mare consum declarat pentru ca după ce ARF a schimabt metodologia de calcul a consumului acest producător a micșorat cu aproximativ o treime consumul declarat. Consumui energetic a fost luat în calcul doar pe partea de costuri cu exploatare a ramelor, nu ca punctaj in sine.

Mai multe detalii privind subiectul aici și aici.

 

Redăm decizia de joi.

„Respinge excepţia tardivităţii recursului formulat de recurenta-pârâtă Autoritatea pentru Reformă Feroviară. Respinge recursul formulat de recurentele-pârâte CRRC Qingdao Sifang Co. Ltd. şi Astra Vagoane Călători SA împotriva încheierii din 27.05.2020. Admite recursurile declarate împotriva sentinţei civile nr. 1935/12.06.2020, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a Il-a Contencios Administrativ şi Fiscal în dosarul nr. 1808/3/2020, de recurentele-pârâte Autoritatea pentru Reformă Feroviară, CRRC Qingdao Sifang Co. Ltd. şi Astra Vagoane Călători SA şi de recurenta-reclamantă Alstom Ferroviaria S.p.a. Casează, în parte, sentinţa recurată şi în rejudecare: Admite, în parte, contestaţiile formulate de reclamantele Alstom Ferroviaria S.p.a. şi Siemens Mobility SRL. Anulează, în parte, Procesul verbal nr. 22/06/13.01.2020, exclusiv în ceea ce priveşte modalitatea de punere în aplicare a măsurii de la pct. 3 din Decizia CNSC nr. 2153/C10/2011, 2023, 2140 din 29.11.2019 privind stabilirea unui mod unic de calcul al consumului de energie electrică mediu/km pentru RE-R fără călători, în condiţiile stabilite la capitolul 3.27 (pct.l 1.7 din Caietul de sarcini). Anulează adresele nr. 22/08/13.01.2020 şi nr. 22/10/13.01.2020. Anulează Procesul verbal nr. 22/35/30.01.2020, Procesul verbal nr. 22/41/05.02.2020 şi actele subsecvente acestora, inclusiv adresa nr. 22/44/05.02.2020. Obligă autoritatea contractantă la reevaluarea celor trei oferte depuse de Asocierea CRRC Qingdao Sifang Co. Ltd. – Astra Vagoane Călători SA, Alstom Ferroviaria S.p.a. şi Asocierea Siemens Mobility SRL – Siemens Mobility Gmbh Germania – Siemens Mobility Gmbh Austria sub aspectul factorului de evaluare „consumul de energie electrică” cu respectarea prevederilor documentaţiei de atribuire, a Deciziei CNSC nr. 2153/C10/2011, 2023, 2140 din 29.11.2019, a Deciziei nr. 348/16.03.2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. 7092/2/2019 şi a considerentelor prezentei decizii. Respinge, în rest, contestaţiile, ca nefondate. Menţine sentinţa recurată în ceea ce priveşte soluţia dată excepţiei lipsei de interes. Compensează cheltuielile de judecată. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi 12.11.2020.

Folosim cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența pe site-ul nostru. Navigând pe acest site web, sunteți de acord cu utilizarea noastră de cookie-uri.

Share