Site logo
Bariere automate și camere video la două treceri la nivel din Bistrița
28 iulie 2023
Sucursala Regională de Căi Ferate Cluj (SRCF Cluj) a pus în funcție sistemele automate de semnalizare la cele 2 treceri la nivel cu calea ferată din comuna Livezile, situate între stațiile Bistrița Nord – Susenii Bârgăului.
Între stațiile Bistrița Nord și Susenii Bârgăului, în intervalul orar 03:46 – 22:20, circulă zilnic 13 trenuri de călători, care odată intrate pe zona de acțiune a sistemului de semnalizare, declanșează automat atât avertizarea acustică și vizuală, precum și coborârea/ridicarea barierelor, la fiecare trecere la nivel cu calea ferată, potrivit cfr.ro.

Treceri la nivel pentru creșterea gradului de siguranță

Conform comunicatului remis Club Feroviar, scopul montării sistemului automat de la cele două treceri la nivel este creșterea gradului de siguranță în traficul feroviar și rutier
► TN 68+071, între stațiile Bistrița Nord – Susenii Bârgăului
► TN 70+906, între stațiile Bistrița Nord – Susenii Bârgăului
Sistemele conțin:
►bariere automate (BAT);
►semnalizare acustică și luminoasă;
►camere video pentru supraveghere;
►dale elastice în interiorul pasajelor.
Totodată, CFR SA reamintește că oprirea la trecerea la nivel cu calea ferată este obligatorie atunci când:
  • barierele sau semibarierele sunt coborâte, în curs de coborâre sau ridicare;
  • semnalul cu lumini roşii şi/sau semnalul sonor sunt în funcţiune.
Oprirea la trecerea la nivel cu calea ferată se face:
  • înaintea marcajului de oprire;
  • înaintea barierei.

Cele două treceri la nivel, pe lângă sistemul automat de semnalizare, au și sisteme de supraveghere video.

We use cookies to improve your experience on our website. By browsing this website, you agree to our use of cookies.

Share