Site logo
21 ianuarie 2022

Biletul feroviar integrat se va aplica, în primă fază, în cadrul proiectului-pilot Gara de Nord București – Aeroport Henri Coandă. La jumătatea lunii februarie acest act normativ ar urma să intre în vigoare, potrivit conducerii ARF (Autoritatea pentru Reformă Feroviară) care a avut joi o întâlnire cu oficiali ai Ministerului Transporturilor, CFR SA și ai autorităților locale.

Rolul discuțiilor a fost implementarea trenurilor metropolitane și suburbane, potrivit reprezentanților autorității care au prezentat sinteza întâlnirii pe Facebook.

În organizarea ARF, astăzi, 20 ianuarie 2022, a avut loc nouă întâlnire online ce a avut ca subiect principal implementarea trenurilor metropolitane și suburbane, în principalele municipii și orașe ale țării care au fost interesate în introducerea acestui tip de serviciu de interes economic general, din domeniul transportului public de călători.

Astfel, au răspuns invitației ARF, reprezentanții Direcției Strategie, din cadrul MTI, ai CNCF „CFR” S.A., precum și cei ai UAT-urilor din muncipiile Brașov, Reșița și Târgu Mureș.

În prima parte a întrunirii, președintele ARF, Ștefan Roșeanu, a prezentat stadiul activității de legiferare a trenurilor metropolitane. Astfel, se așteaptă ca ulterior republicării OUG 12/1998 pentru consemnarea modificărilor aduse ordonanței în anul precedent, să fie demarat procesul de modificare a acesteia cu privire la introducerea serviciilor feroviare de interes local. Se estimează că în prima jumătate a lunii februarie noua versiune a ordonanței să fie adoptată de către guvern.

De asemenea, a fost prezentat stadiul OMTI pentru adoptarea biletului feroviar integrat, care se va aplica, în primă fază, în cadrul proiectului-pilot Gara de Nord – Aeroport Henri Coandă; la jumătatea lunii februarie acest act normativ ar urma să intre în vigoare.

În baza acestuia, se va extinde practica în întreaga țară, fiind implicată fiecare autoritate locală responsabilă. În plus, a fost menționată și lansarea unui nou grup de lucru la nivelul ARF și a altor părți interesate, în vederea schimbării legislației pentru adoptarea biletului integrat la nivel național, inclusiv pe componenta de facilități pentru diverse categorii sociale.

Totodată, Ștefan Roșeanu a prezentat principalele proiecte de achiziție de material rulant, în special cele cu impact asupra transportului metropolitan. Astfel, a fost amintită consultarea de piață demarată deja pentru achiziția de rame electrice de scurt parcurs (RE-R).

De asemenea, au fost menționate și viitoare proceduri de licitație, atât pentru 12 rame electrice pe hidrogen (RE-H), ce urmează a fi utilizate pe rutele București – Pitești și București – Aeroportul Henri Coandă, cât și pentru 11 rame cu tracțiune alternativă (baterii și hidrogen), ce vor fi operate pe rute de lung parcurs neelectrificate.

După prezentarea introductivă a președintelui ARF, au intervenit și participanții, primul dintre ei fiind cel al UAT-ului Reșița. Acesta a solicitat organizarea unei întrevederi trilaterale MTI-DGOIT, ARF, Autorități locale, cu scopul dezbaterii în detaliu a problemelor legate de transportul metropolitan, identificarea surselor de finanțare și colaborarea instituțională. Președintele ARF și-a arătat disponibilitatea atât pentru organizarea unei ședințe online săptămâna viitoare, cât și pentru alte discuții în cadru restrâns cu alte UAT-uri.

Reprezentantul UAT-ului Târgu-Mureș a semnalat – în contextul viitoarelor achiziții de rame aliméntate cu hidrogen, anunțate de ARF – interesul sporit al autorităților locale în utilizarea acestui combustibil pentru trenurile metropolitane, având în vedere oportunitățile locale de extracție și depozitare ale hidrogenului.

Lipsă de resurse financiare la autoritățile locale

Din partea UAT Brașov a fost adusă în discuție lipsa materialului rulant necesar operării trenurilor metropolitante, fiind accentuantă lipsa de resurse – atât la nivelul autorităților locale, cât și la cel al ARF, proiectele de achiziții de MR având deja stabilite rutele de circulație a trenurilor ce urmează să fi contractate. În acest sens, au fost analizate sursele de finanțare respectiv, PNRR-ul, cât și viitoarele programe operaționale dedicate transportului și regiunilor (POT și POR).

Președintele ARF a precizat că, ulterior lansării achizițiilor de material rulant finanțate prin PNRR, care au un calendar strâns, Autoritatea se va concentra, în a doua jumătate a anului, pe elaborarea unor studii de fezabilitate și oportunitate în vederea identificării nevoilor totale de material rulant, fie pentru modernizare, fie pentru noi rame.

Conform uzanței, următoare ședință va avea loc joia viitoare, respectiv pe 27 ianuarie 2022”.

Informațiile privind biletul feroviar integrat, prezentate parțial și în decembrie

O parte a informațiilor au fost prezentate de conducerea ARF și în luna decembrie, la o masă rotundă dcnews.ro.

„Noi estimam că, în săptămânile viitoare, vom avea primele legi propuse pe acest domeniu. Deja, Ministerul Transporturilor are pe circuit un ordin de ministru prin care îmbunătăţeşte sistemul de definire a categoriilor de trenuri, astfel încât să se facă o mai bună distincţie între tipurile de servicii pe calea ferată şi să apară și acest serviciu de tip metropolitan. Se lucrează la modul de tarifare, astfel încât să se poată cumpăra bilet unic feroviar.

După Anul Nou, credem că maximum la 1 februarie, o să avem primul proiect pilot, tot aşa, pe linia de Otopeni, unde va exista un bilet integrat feroviar. Sunt doi operatori feroviari – cel de stat şi unul dintre operatorii privaţi care oferă serviciu feroviar – plus operatorul de metrou, care este tot în subordinea Ministerului Transporturilor, plus operatorii de transport local şi cei trei din zona București-Ilfov. Aceștia vor putea să vândă un titlu de bilet integrat celor care doresc să meargă în transportul public din această zonă”, a spus Ștefan Adrian Roșeanu, în cadrul dezbaterii „Anul european al căilor ferate în România: este nevoie de un Pact Național pe Transporturi Feroviare?”.

We use cookies to improve your experience on our website. By browsing this website, you agree to our use of cookies.

Share