Site logo
14 februarie 2023

Ceea ce a anunțat Club Feroviar pe surse încă de la finele săptămânii trecute a devenit oficial. Adunările Generale ale Acționarilor de la CNCF CFR SA și CFR Călători au decis cine va conduce cele două societăți de stat în următorii patru ani.  

Astfel, listele conținând fiecare șapte persoane care vor face parte din Consiliile de Administrație ale CFR SA și CFR Călători au fost votate de AGA de la cele două entități.

Noul Consiliu de Admninistrație al CFR SA

La Compania Națională de Căi Ferate CFR SA, în Consiliul de Administrație au fost validați următorii:

  1. Mihaela Mocanu
  2. Marius Chiper
  3. Ion Damian
  4. Dorin Mitan
  5. Diana-Doina Țenea
  6. Gheorghe Udriște
  7. Marian Zamfir

Lista este aproape identică cu cea prezentată de Club Feroviar vineri:

EXCLUSIV Cine va face parte din noul Consiliu de Administrație al CFR SA. Nume vechi și noi

Noul Consiliu de Administrație al CFR Călători

La Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători SA, în Consiliul de Administrație au fost validați următorii:

  1. Valentin Dorobanțu
  2. Sorin-Georgel Flutur
  3. Gabriel Popa
  4. Traian Preoteasa
  5. Mariana Prodan
  6. Marin Stancu
  7. Rela-Nicoleta Ștefănescu.

Și în acest caz, Club Feroviar a avut dreptate cu lista pe care a publicat-o sâmbătă:

SURSE. Cine va face parte din noul Consiliu de Administrație al CFR Călători

Guvernanță corporativă fără corporatiști. Singurul, la Metrorex

Numirile noilor membri ai Consiliilor de Administrație s-au făcut pe baza Ordonanței 109 din 2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice.

Numai că niciunul dintre cei numiți în noile CA nu este corporatist, fiind vorba de persoane care și-au desfășurat cea mai mare parte a carierei în sistemul de stat – fie în sistemul bugetar, fie în cadrul companiilor și societăților cu capital majoritar de stat.

Singurul care a lucrat în sistemul corporatist este Mihai Barbu, care marți a fost ales președinte al Consiliului de Administrație al Metrorex.

We use cookies to improve your experience on our website. By browsing this website, you agree to our use of cookies.

Share