Site logo
8 decembrie 2022

Noile tramvaie Astra, care au fost ținute luni întregi în depou pentru că așa voia Gabriela Firea, vor fi introduse de sâmbătă în circulație pe linia 41. Anunțul oficial a fost făcut joi după-amiază de Societatea de Transport București.

Noile tramvaie Astra


Noile tramvaie Astra

Cele 15 tramvaie Imperio vor circula, începând de sâmbătă, pe linia 41. Până la ieșirea acestora în traseu, STB SA s-a ocupat de instruirea vatmanilor care vor conduce acest nou model de tramvai și, de asemenea, de redistribuirea parcului de vehicule, astfel încât de la anul, linia 41 să aibă integral tramvaie cu accesibilitate sporită. Totodată, ca măsură de prevenire a actelor de vandalismn și pentru a încuraja plata călătoriei, fiecare tramvai va avea controlor dedicat, responsabil și cu partea de monitorizare a activităților pe parcursul întregii zile, a anunțat STB.

”Odată cu venirea acestor tramvaie, ne dorim să oferim publicului călător condiții mai bune de deplasare, care să-i determine să utilizeze din ce în ce mai mult transportul public. Ca orice nouă investiție, aceasta trebuie păstrată, ea fiind un bun comun”, a declarat Adrian Criț, directorul general al STB SA.

Noile tramvaie Astra au dotări ultramoderne

Achiziția celor 100 de tramvaie noi aduce o serie de avantaje și premiere, atât pentru STB SA, cât și pentru călători:

  • Tramvaiele au noua generație de validatoare la fiecare ușă, pentru a face plata călătoriei și cu cardul bancar sau cu dispozitive smart NFC
  • Tramvaiele au sistem de aer condiționat și încălzire HVAC, ce va permite reglarea automată a temperaturii, fără a mai fi necesară deschiderea geamurilor exterioare în niciun sezon
  • Tramvaiele sunt echipate cu prize USB pentru alimentarea dispozitivelor mobile și vin cu sisteme de informare audio-video vizibile din orice loc al salonului, inclusiv Wi-Fi gratuit
  • Creșterea accesibilității datorată podelei total coborâte și a celor 5 uși duble de acces
  • Creșterea capacității de transport fără a fi necesară creșterea parcului circulant
  • Consum energetic mult mai redus față de tramvaiele aflate în exploatare. Astfel, consumul energetic specific este de doar jumătate din cel al unui vagon V3A, respectiv doar o treime din valoarea unui tramvai Tatra
  • Din punct de vedere al exploatării, utilizarea noilor sisteme de tracțiune aduce o reducere a perioadelor de imobilizare pentru reviziile periodice dar și o reducere a timpilor necesari reparațiilor accidentale
  • Reducerea timpilor de parcurs și cresterea calității rulării prin sistemele moderne de tracțiune bazate pe motoare de curent alternativ cu invertoare de tracțiune
  • Conducătorii tramvaielor beneficiază de condiții moderne de operare, cu o cabină spațioasă, echipată cu aer condiționat, camere video cu vedere în interiorul și exteriorul tramvaielor și un sistem de informare care le va oferi informații despre starea de funcționare a sistemelor tramvaiului, operarea ușilor și alte informații necesare în timpul mersului.
We use cookies to improve your experience on our website. By browsing this website, you agree to our use of cookies.

Share