După ce instanțele de judecată au respins posibilitatea micșorării salariilor încasate de angajații de la metrou, managementul companiei a găsit soluția care permite aceste micșorări, cel puțin în opinia ei.
Documente deținute de Club Feroviar arată intenția directorului general Metrorex, Ștefan Paraschiv, de a micșora la patru zile, de la cinci zile, durata săptămânii de muncă. Aceasta va avea loc cu micșorarea corespunzătoare a salariilor, propune directorul general. O scrisoare conținând propunerile a fost înaintată marți dimineața sindicatului Unitatea Sindicatul Liber Metrou cu cerința ca acesta să se pronunțe în doar câteva ore, mai precis până în ora 12.00.
Fac excepție de la măsură funcțiile de conducere, precum cea de director general, director de specialitate, consilier, dispeceri, șef serviciu, șef birou, șef depou etc.
S-au terminat banii de salarii
Documentul conține și justificări ale situației. În lipsa măsurii nu vor mai putea fi plătite salariile cu incepere de luna viitoare. Ștefan Paraschiv invocă execuția bugetară la finele lunii august, dar și proiectul de buget aflat pe circuitul de avizare.
Sindicatele resping măsura. Este interesant faptul că managementul companiei propune reducerea duratei de muncă a personalului însă nu precizează cum va fi acoperite cu forță de muncă exploatarea metroului în condițiile în care nu există restrângeri ale activității. Argumentul este invocat de sindicate. ”Care este restrângerea de activitate? Ce revizii nu se mai fac? Cine își asumă încălcarea instrucțiunilor de serviciu?”, intreabă sindicaliștii.
Intrebările fac referire la motivul invocat de management, anume posibilitatea limitării duratei de muncă prin legislația muncii, dacă au loc restrângeri ale activității.
Sindicatele atrag atenția că în toate țările statul completează cu subvenții veniturile companiilor care gestionează metroul până la nivelul cheltuielilor.
Dan Vîlceanu, inert in fața problemei
Într-o altă scrisoare sindicaliștii cer intervenția ministrului interimar al Transporturilor, Dan Vîlceanu, și îi reamintesc acestuia că i-au cerut la jumătatea lunii septembrie o întâlnire, solicitare la care nu au primit niciun răspuns.
Reducerea timpului de lucru, cuplată cu o reducere a salariilor, pare a fi singura găselniță găsită de management pentru a se încadra in prevederile bugetare dure din schița de buget a companiei.
În luna iunie 2021, instanța de judecată a respins suspendarea Contractului Colectiv de Muncă, act care prevede o creştere salarială de 18%. Acțiunea a fost introdusă la Tribunalul București, Secţia a VIII-a de Muncă şi Conflicte de Muncă.
”Cerere de ordonanţă preşedințială. Prin care solicităm instanţei de judecată să dispună, de urgență şi cu titiu provizoriu, până la soluționarea asupra fondului, ce face obiectul dosarului nr. 16650/3/2021, aflat pe rolui acestei instanţe: în principal, suspendarea efectelor Contractului Colectiv de Muncă 2020-2021 nr. 61853/CCM/05.10.2020, înregistrat la I.T.M. Bucureşti sub nr 249/05.10.2020; în subsidiar, suspendarea efectelor clauzelor CCM 2020-2021 prin care s-a aplicat, începând cu 01.11.1020, o majorare cu 18% a grilei de salarizare prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă 2019-2020, respectiv art. 41 si Anexa 7 dln CCM 2020-2021. În temelul art. 997 alin, (3) C pr. civ, solicităm ca executarea măsurii solicitate să se facă fără somație și fără trecerea unui termen”, se arăta în întâmpinarea trimisă instanței de judecată menționate de către conducerea Metrorex.
În pofida respingerii măsurii, Ministerul Transportuilor a menținut scăderea cheltuielilor totale cu salariile în proiectul de buget înaintat Guvernului spre aprobare. Amputarea volumului de salarii la Metrorex pare a fi fost singurul punct comun între fosta conducere USR a ministerului și actuala conducere PNL.
Un buget de austeritate, contrar creșterilor invocate de Cîțu
Cheltuielile de natură salarială au fost estimate în proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2021 în scădere cu 15,21%, respectiv cu suma de 106.000,51 mii lei faţă de cele programate în BVC pe anul 2020, aprobat prin H.G. nr.749/2020, şi în scădere cu 5,85%, respectiv cu suma de 36.717,66 mii lei faţă de cheltuielile de natură salarială realizate la data de 31 decembrie 2020.
Scăderea câștigurilor salariale nu a apărut ca urmare a anulării majorării de 18% a salariilor prevăzută în Contractul Colectiv de Muncă, semnat la finele anului trecut cu Unitatea – Sindicatul Liber Metrou (USLM), structură condusă de Ion Rădoi.
„Începând cu luna august, am instituit un control mult mai strict al orelor festive (sâmbăta, duminica și sărbătorile legale – n.red.) și al celor de noapte. Era un pic de ineficiență în modul în care se făceau”, explică reducerea pentru Club Feroviar directorul general al Metrorex.
Share
Facebook
X
LinkedIn
Telegram
Tumblr
WhatsApp
VK
Mail