Site logo
Cât va costa extinderea metroului bucureștean, inclusiv tronsoanele oprite de Oprescu și Drulă
6 decembrie 2021

Planul investițional pentru infrastructură, pus în dezbatere publică la finele săptămânii trecute de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prezintă și proiectele privind extinderea metroului bucureștean. Aceasta se va face atât prin construcția unor noi magistrale subterane, cât și prin prelungirea celor existente, la suprafață. Sunt reluate și două proiecte mai vechi, oprite de Sorin Oprescu și Cătălin Drulă.

Construcția a trei noi magistrale și a unor tronsoane care vor completa alte două va necesita un efort investițional de peste 8,3 miliarde de euro, se precizează în Planul investițional pentru infrastructură 2020-2030, pus în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Transporturilor.

În plus, extinderea magistralelor existente va necesita alte investiții consistente, evaluate la 900 de milioane de euro.

Prelungirea Magistralei 4 și începerea lucrărilor la metroul oprit de Sorin Oprescu

extinderea metroului bucureștean metrou Eroilor-Iancului metroul oprit de Oprescu metrou Eroilor - Piața IanculuiDezvoltarea noilor magistrale de metrou va include completarea magistralelor existente 4 și 5 și construcția M6, M7 și M8.

Să le luăm pe rând. Magistrala 4 (Gara de Nord 2-Străulești) va fi completată cu tronsonul Gara de Nord-Gara Progresu. Lungimea noului tronson va fi de 10,6 km și va avea un număr de 14 stații și un depou.

Viitoarele tronsoane ale Magistralei 5, Eroilor-Universitate și Universitate-Pantelimon vor asigura legătura cartierului Pantelimon cu centrul orașului și zona de sud-vest, cartierul Drumul Taberei. Lungimea noilor tronsoane va fi de 11,5 km, cu un număr de 12 stații.

Lucrările la tronsonul Piața Iancului-Pantelimon al Magistralei 5 ar fi putut fi aproape gata până în momentul de față dacă ele nu ar fi fost blocate de fostul primar general Sorin Oprescu, așa cum a arătat Club Feroviar.

”Termenul inițial pentru începerea lucrărilor la tronsonul Iancului-Pantelimon a fost 2016 și nu se poate respecta din cauza lipsei avizelor de circulație și urbanism de la PMB (implicit a autorizației de construire); procedurile de avizare au fost stopate de responsabilii municipalității din cauza lucrărilor în curs de modernizare a tramvaiului. Lucrările de metrou au fost blocate pentru moment, fiind amânate după anul 2020”, declarau la începutul lui 2016 oficialii Metrorex.

Lucrările la metrou au fost stopate pentru că, în 2015, Primăria Capitalei, prin directorul Direcţiei Transporturi de la acea vreme, Ion Dedu, sub coordonarea lui Sorin Oprescu, a dat ordin de începere a lucrărilor de modernizare pe şoselele Iancului şi Pantelimon. Şi asta cu toate că oficialii municipalităţii aveau cunoştinţă despre planurile de extindere a rețelei de metrou în zonă, fiind notificaţi în nenumărate rânduri de către Metrorex.

Contractul pentru finanţarea proiectului de metrou Piața Iancului-Pantelimon a fost semnat pe 16 decembrie 2011 cu Banca Europeană de Investiţii (BEI), pentru ca apoi să fie ratificat prin Legea nr. 33/08.03.2013, publicată în Monitorul Oficial nr. 156/25.03.2013. Valoarea creditului se ridică la 465 milioane de euro.

Încep lucrările și la metroul oprit de Drulă

extinderea metroului bucureștean licitația pentru metroul Băneasa-OtopeniÎn planurile Ministerului Transporturilor figurează și începerea lucrărilor la Magistrala 6, Gara de Nord-1 Mai (aflat deja în funcțiune ca M4)-Aeroport Otopeni. Acest tronson „va asigura legătura Aeroportului Otopeni și a zonei de nord a ariei metropolitane la rețeaua de metrou din București și la rețeaua feroviară din România prin Gara de Nord”, se arată în document. Tot aici se precizează că prin extinderea Magistralei 4 până la Gara Progresu se va realiza o legătură importantă nord-sud care va lega cele două aeroporturi Otopeni și Băneasa cu Gara de Nord, Gara Progresu, Gara Băneasa și Gara Basarab. Lungimea estimată a Magistralei 6 este de 14 km și va avea un număr de 12 stații.

Începerea licitației pentru construcția tronsonului 2 al M6, Tokyo (Băneasa Shopping City, mall-ul fugarului Puiu Popoviciu)-Aeroport Henri Coandă fusese stopată de fostul ministru al Transporturilor Cătălin Drulă. Apoi, pe 17 noiembrie 2021, Metrorex a scos la licitație contractul privind proiectarea și execuția M6, Tokyo-Aeroport Otopeni, în valoare de 265 de milioane de euro.

Magistralele M7 și M8, în pregătire

În planurile oficialilor de la Ministerul Transporturilor sunt și alte două noi magistrale de metrou.

Magistrala 7, tronsonul Voluntari-Bragadiru, va asigura interconectivitatea între două zone populate din sud-vestul și nord-estul Bucureștiului. Lungimea acestui tronson va fi de 26 km și va avea un număr de 27 stații și două depouri.

Magistrala 8, Semi-inelul Sud Crângași-Dristor 2 va asigura toate relațiile de transfer ale călătorilor între magistralele de metrou, fără a mai fi necesară traversarea prin centrul orașului. Lungimea va fi de 19 km și va avea un număr de 18 stații.

Nr.

crt.

Magistrala Traseu Status km Stații Valoare (mil.EUR fără TVA) Perioada estimată
1 MAGISTRALA 4 Gara de Nord – Gara Progresu P 10.6 14 1471 2021 – 2027
2 MAGISTRALA 5 Eroilor – Universitate P 2.8 3 1530 2021 – 2030
3 Universitate – Iancului – Pantelimon P 8.7 9
4 MAGISTRALA 6 1 Mai – Aeroport Otopeni P 14.2 12 1051 2021 – 2023
5 MAGISTRALA 7 Voluntari – Bragadiru P 26 27 2470 2027 – 2037
6 MAGISTRALA 8 Semi-inel Sud (Crângași – Dristor 2) P 19 18 1805 2027 – 2037
TOTAL 81.3 83 8327

Planuri pentru extinderea metroului bucureștean, prin prelungirea M2

La stația Tudor Arghezi se lucrează în ritm susținut

Autoritățile reiau, în Planul investițional pentru infrastructură, și unele proiecte mai vechi privind extinderea metroului bucureștean, prin prelungirea magistralelor existente. Aceste planuri au fost acum actualizate, iar construcția lor este estimată la 900 de milioane de euro.

În primul rând, este vorba de o extensie la M2, de la stația Pipera până la Petricani. Tronsonul va uni M2 cu magistrala feroviară M800, în viitoarea gară Petricani. Lungimea acestei extensii va fi de 1,6 km și va avea două stații.

În document este menționată și o altă extensie a M2: Berceni-Linia de Centură Sud. Tronsonul va uni M2 de inelul feroviar al Bucureștiului, în zona sudică. Lungimea va fi de 2,4 km și va avea două stații. De fapt, vor fi mai multe stații, pentru că pe 1 noiembrie, secretarul de stat din Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Irinel Scrioșteanu, președintele Consiliului Județean Ilfov, Hubert Thuma, primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, directorul general al Metrorex de la acea vreme, Ștefan Paraschiv, și directorul general al CFR SA, Ioan Pintea, au semnat Protocolul de Cooperare și Colaborare privind metroul spre comuna Berceni. Extinderea de la stația Berceni (fostă Depoul IMGB) la noua stație Tudor Arghezi este deja în execuție, lucrările fiind începute de Primăria Sectorului 4.

Extinderea metroului bucureștean în zona de nord-vest, prin prelungirea M3 și M4

extinderea metroului bucureșteanȘi în zona de nord a Bucureștiului se intenționează prelungirea a două magistrale de metrou existente.

Este vorba de proiectul Extensie M3 Păcii-Linia de Centură Vest. Proiectul constă în construcția la suprafață a două noi racorduri, sub forma literei Y, care vor porni din stația Preciziei. Cele două racorduri vor avea o lungime de 7,66 km (3,30 km aripa nordică și 4,36 km aripa sudică).

Racordul Militari-Chiajna va conecta actuala magistrală cu zona Militari Residence din Chiajna și cu Complexul Comercial Militari. Racordul va fi construit paralel cu linia de tren ce pleacă din centură către depoul Militari, va avea stație comună cu inelul feroviar (trenul metropolitan) în zona București Vest, apoi se va desprinde către est în direcția cartierului Militari Residence. Vor fi două stații supraterane: stația Autostrada A1 și stația Strada Osiei.

Racordul Militari-Cartierul Latin (Bragadiru) va conecta actuala magistrală cu o altă zonă dens populată. Racordul va fi construit paralel cu linia de tren ce pleacă din Depoul Militari către ramura de sud a centurii feroviare, va merge paralel cu centura feroviară către Domnești, unde avea stație comună cu inelul feroviar (trenul metropolitan). De aici, linia se va desprinde apoi către est în direcția Cartierului Latin (Bragadiru) pe aliniamentul nordic al străzii Prelungirea Ghencea. Vor fi două stații supraterane (Domnești și Cartierul Latin).

În fine, se dorește și extinderea Magistralei M4, cu tronsonul Străulești-Mogoșoaia. Tronsonul va uni M4 cu magistrala feroviară M700, în gara Parc Mogoșoaia. Lungimea va fi de 2 km și vor fi două stații.

Nr.crt. Magistrala Traseu Status km Stații
1 MAGISTRALA 2 Pipera – Petricani P 1.6 2
2 Berceni – Linia de Centură Sud P 2.4 2
3 MAGISTRALA 3 Păcii – Linia de Centură Vest P 3.7 4
4 MAGISTRALA 4 Străulești – Mogoșoaia P 2 2
TOTAL 9.7 10
We use cookies to improve your experience on our website. By browsing this website, you agree to our use of cookies.

Share