Ministrul demisionar spune că operatorul național de transport feroviar de marfă ar avea rezultat operațional cel puțin neutru, dacă nu cumva pozitiv.
doru.cireasa@clubferoviar.ro
Subiectul CFR Marfă, companie de stat a cărei lichidare este solicitată de către Comisia Europeană dacă nu va fi în stare să returneze un ajutor de stat consistent, nu a figurat marți pe lista subiectelor abordate din proprie inițiativă de ministrul demisionar Cătălin Drulă, aflat la momentul bilanțului.
Întrebat totuți de jurnaliști, ministrul a dat câteva detalii privitoare la soarta companiei și la ce se mai poate face în continuare. În primul rând ministrul demisionar s-a declarat mulțumit de directorul general al companiei, Mihai Frăsinoi, și de rezultatele operaționale (cele ce nu includ cheltuielile cu dobânzile, penalitățile).
„Cu domnul Frăsinoi acolo, lucrurile au luat-o mult înspre bine, știti cum e ca ministru ai niște griji cu niște companii și când știi că e cineva care își face treaba ești mai liniștit, dincolo de situația ei grea istorică. E un cartof fierbinte”, a spus Cătălin Drulă. „Un profesionist care a făcut o treabă excelentă. Ei sunt pe un rezultat operațional netru spre pozitiv deci în momentul de față CFR nu mai pierde bani ceea ce e prima pas al însănătoșirii”, a spus el.
Dialogurile cu CE durează ani
Dinspre Comisia Europeană nu ar exista nicio noutate. „Dialogurile astea cu CE durează ani de zile” a spus Drulă întrebat dacă a venit vreun răspuns la schema avansată de România, anume plata ajutorului prin o dare în plată de active și o trecere a activității către o nouă companie de marfă.
Ministrul s-a întrebat retoric de ce anul trecut nu s-a contestat la CE decizia, ceea ce ne-ar fi scutit de plata penalităților și dobânzilor. Compania era condusă la acel moment de Traian Preoteasa iar ministru era Lucian Bode.
Cătălin Drulă a reamintit că s-a aprobat cu dificultate un Memorandum privind soarta companiei în ședință de Guvern și că acum trebuie dată o Ordonanță de Urgență privind darea în plată a activelor.
Ca un făcut, compania a intrat în dificultate în perioada unei alte alianțe politice nefuncționale din România, USL. Atunci disputele dintre președintele țării, Traian Băsescu, și Victor Ponta, șef al Guvernului și interimar la Transporturi, au dus la ratarea privatizării companiei. (vezi detalii aici).
Share
Facebook
X
LinkedIn
Telegram
Tumblr
WhatsApp
VK
Mail