Site logo
Cătălin Drulă, noul președinte al Comisiei pentru Transporturi din Camera Deputaților
2 februarie 2022

Vicepreşedintele USR Cătălin Drulă este, începând de miercuri, noul preşedinte al Comisiei pentru Transporturi şi Infrastructură din Camera Deputaţilor.

„Voi monitoriza cu aceeaşi tenacitate activitatea Ministerului Transporturilor şi nu voi ezita niciodată, aşa cum am obişnuit deja opinia publică, să semnalez întârzieri sau sincope. De asemenea, voi sprijini cu toate mijloacele legislative la dispoziţie dezvoltarea infrastructurii din România”, a declarat Cătălin Drulă, potrivit unui comunicat de presă dat publicității de Uniunea Salvați România.

Pe site-ul Camerei Deputaților, numirea lui Cătălin Drulă în această funcție nu este consemnată. Președinte al comisiei menționate figurează în continuare, până la ora publicării acestei știri, Ciprian-Constantin Șerban, din partea Partidului Social Democrat (PSD).

Cătălin Drulă a fost ministru al Transporturilor și Infrastructurii în perioada 23 decembrie 2020-8 septembrie 2021.

În mandatul său la conducerea Ministerului Transporturilor, Cătălin Drulă a mers o singură dată cu trenul, pe M800, pe 27 mai 2021, însă deplasarea a fost făcută tot către un obiectiv de infrastructură rutieră, așa cum a scris la vremea respectivă Club Feroviar.

We use cookies to improve your experience on our website. By browsing this website, you agree to our use of cookies.

Share