Câți bani se pierd din cauza trenurilor de marfă „uitate” în gări

Un tren de marfă întârziat de la Constanța la Timișoara aduce costuri suplimentare de 7.000 euro, sumă care la nivelul întregii industrii se multiplică la peste 100 de milioane de euro.

România e o țară în care trenurile de marfă nu mai pleacă la timp, notează reprezentanți ai Organizației Patronale a Societăților Feroviare Private din România într-o postare pe Linkedin. Nu e o excepție, ci o regulă tăcută, acceptată de toată lumea: de la dispeceri și administrații, până la autorități și miniștri. Trenurile pleacă târziu, ajung târziu sau nu mai pleacă deloc, crede Simona Istrate, președinta patronatului. Se pierd ore întregi prin gări aglomerate, în spatele unor restricții permanente sau în așteptarea unor trase neconfirmate.

Ne-am obișnuit

În tot acest timp, nimeni nu se întreabă ce înseamnă această staționare cronică pentru economie. Ce costă, cine pierde și de ce nu se schimbă nimic? Pentru că, în fond, trenurile care stau sunt un simptom al unui sistem blocat. Iar acel blocaj e menținut, tolerat și acoperit politic. De fiecare dată când se vorbește despre viitorul transportului feroviar, se invocă reforme, investiții, digitalizare. Dar nu se spune nimic despre prezentul lipsit de ritm în care trenurile de marfă rămân pe loc, zi de zi. Această realitate nu figurează în nicio strategie. Nu apare în comunicate. Nu intră în bilanțuri. Și totuși, este cea care definește starea reală a sistemului.

Cine e responsabil? Nu o direcție, nu un manager, nu o stație. Ci un mod de a face politică în care lucrurile sunt lăsate să meargă de la sine. Fără presiune, fără priorități, fără asumare. E mai ușor să spui că “se lucrează”, decât să recunoști că trenurile nu mai circulă cum ar trebui. E mai convenabil să mimezi progresul decât să gestionezi blocajul. Dar până când nu vom recunoaște că lipsa de viteză și de predictibilitate a trenurilor de marfă este o consecință directă a politicilor aplicate – sau ignorate – de cei care decid, nimic nu se va mișca cu adevărat. Adevărul e simplu: în spatele fiecărui tren de marfă care stă, se adună o lipsă de decizie. Nu una tehnică. Ci politică. Iar decontul, deși întârziat, nu dispare.

Cât se pierde însă. Un mic calcul

Cifrele oficiale lipsesc. Romeo George Drăgoi, fost acționar al Global Rail Timișoara, firmă desființată din cauza unui accident în care vina a aparținut CFR SA, estimează la 7.200 euro costurile suplimentare implicate de întârzieri la un tren Constanța – Timișoara.  „În medie, cel puțin 7.200 de euro în plus pentru un singur tren de marfă operat de exemplu din Timișoara spre portul Constanța. Această sumă reprezintă doar diferența de costuri din chiria/amortizarea materialului rulant, la care se adaugă, evident, și costurile salariale suplimentare pentru zecile de ore pierdute.
Ea nu poate fi transferată integral clienților, așa că este absorbită direct de OTF privați. Dacă înmulțim aceste cifre cu numărul de trenuri anuale, realizăm că vorbim de zeci de milioane de euro irosiți. Bani care ar putea merge în digitalizare, în reînnoirea parcului de locomotive și vagoane sau în condiții mai bune pentru angajați, dar care acum se evaporă în ineficiență.
Operatorii de stat nu simt aceste deficiențe. Pentru un OTF privat, sunt costuri reale, cu presiune directă pe cash flow. Pentru compania de stat, protejată de buget, acestea rămân cheltuieli „pe hârtie”, fără consecințe imediate. Acest lucru explică de ce nu există un sentiment de urgență în rezolvarea blocajelor.
Așadar, da, decontul este politic, dar factura este plătită de mediul privat, care ține în spate o mare parte din economia reală a României”, spune el într-un comentariu la considerentele Simonei Istrate.

Potrivit datelor oficiale, lunar traficul de marfă se situează în jur de 1,4 milioane tren-km. La o pierdere de 10 euro pe tren marfă-km, gaura totală este de 14 milioane de euro lunar sau în jurul a 150 de milioane de euro anual.