OLAF (Oficiul European de Luptă Antifraudă) recomandă DG Regio să recupereze fonduri europene cifrate la 25 milioane euro, după încheierea unui dosar ce a privit mita în contractul de modernizare București – Constanța pe magistrala 800. Dosarul este numit de OLAF cazul Palinka.
doru.cireasa@clubferoviar.ro
Detaliile apar în raportul anual de activitate al OLAF dat publicității zilele trecute.
„Al doilea JIT (caz ce implică echipe comune de anchetă) a fost instrumentat de OLAF împreună cu Direcția Națională Anticorupție (DNA), de această dată în cooperare cu Parchetul belgian din Bruxelles, care coordona activitățile Biroului central belgian pentru combaterea corupției”, explică OLAF.
Infracțiunile de corupție și spălare de bani au fost comise în legătură cu procedura de licitație organizată de o companie publică română pentru un contract de dezvoltare a unor noi proiecte de infrastructură rutieră în România. Compania a fost beneficiarul unei finanțări UE de peste 33,5 milioane EUR din Fondul european de dezvoltare regională (FEDR). Schema descoperită de OLAF și partenerii săi JIT a fost deosebit de complexă.
Compania publică română care a beneficiat de fondurile UE a organizat o procedură de licitație publică pentru lucrări în 2012, atribuind contractul unei societăți mixte compuse din trei companii (una spaniolă, una italiană, una română). Cu trei luni înainte de încheierea licitației și atribuirea contractului, două dintre cele trei companii din asocierea în participație (partenerii români și spanioli) au semnat o serie de contracte de servicii cu alte două companii, una română și una belgiană, ambele deținute și controlate de aceeași persoană, un cetățean italian.
Contractele de servicii au fost doar de fațadă. „Au fost folosite ca vehicul pentru a efectua operațiuni de spălare a banilor la scară majoră, semnate cu singurul scop de a masca caracterul ilegal al plăților sub forma unei așa-numite „taxe de succes”. Două din cele trei companii din joint-venture au plătit 700.000 EUR pentru servicii fictive care nu au fost furnizate niciodată, transferând bani din conturi bancare spaniole și românești în conturi bancare belgiene, apoi din nou în conturi deținute de cetățeanul italian în România, Belgia și Italia”, explică OLAF.
Cetățeanul italian care deținea cele două companii de servicii avea legături foarte strânse cu o serie de persoane din administrația românească. Se crede că banii cheltuiți pentru serviciile inexistente erau de fapt o plată către cetățeanul italian pentru că a folosit legăturile sale strânse cu autoritățile române pentru a influența atribuirea contractului. Ancheta a relevat faptul că alte patru persoane sau companii au fost implicate și în aceste activități infracționale.
Recomandarea OLAF în cazul Palinka
OLAF și-a închis ancheta în noiembrie 2020, emițând recomandări judiciare către România, Belgia și Spania și o recomandare financiară către Direcția Generală Politică Regională a Comisiei Europene (DG REGIO) pentru recuperarea a 25 de milioane EUR în fonduri UE fraudate ca parte a schemei. Ca parte a procedurilor penale aflate în desfășurare în acest caz, autoritățile judiciare belgiene au confiscat aproximativ 2,8 milioane EUR din conturi bancare din Italia și Belgia, aparținând suspecților. Autoritățile judiciare belgiene au pus sub acuzare șapte persoane și întreprinderi pentru infracțiuni de spălare de bani, asociere criminală, falsificare și utilizare de documente false, deturnare de active corporative și infracțiuni cu privire la starea de faliment.
Care sunt personajele
Publicația G4Media susține că dosarul Palinka al OLAF este cel al Mihaelei Szechely, consilieră a fostului ministru al Transporturilor, Ovidiu Silaghi.
Este vorba de cazul Mihaelei Szechely, consiliera fostului ministru PNL al Transporturilor, Ovidiu Silaghi. Ea a fost trimisă în judecată de DNA în iulie 2020, alături de soţul ei, Roberto Pasquale Favino, asociat şi administrator în fapt la firma Team Delta Proiect, alături de Alexandra Mocanu, administrator de drept la aceeaşi firmă, şi un alt italian, Mario la Sala, prieten cu fostul ministru Ovidiu Silaghi şi consilier al europarlamentarului italian Giovanni La Via, membru în partidul lui Silvio Berlusconi.
Mihaela Szechely este acuzată că în 2012, când era consiliera ministrului Transporturilor Ovidiu Silaghi, ar fi primit comisioane de 2 milioane de euro cu scopul de a debloca plăţile de 15 milioane de euro pentru Astaldi România, companie care reabilitase magistrala 800 de cale ferată Bucureşti – Constanţa. Banii s-ar fi plătit de către compania Astaldi către firma Team Delta Proiect a soţului consilierei lui Silaghi.
Ancheta DNA a început ca urmare a constituirii unei echipe comune de investigaţie româno-belgiană (JIT) și a fost realizată cu sprijinul OLAF și al EUROJUST.
Personajul principal în dosarul autorităţilor belgiene era consultantul italian Mario La Sala, care alături de alți italieni este acuzat că ar fi controlat firme fantomă în Belgia prin care se colectau ”bani negri” de la mai multe companii de construcții din România.
Cazul a fost relatat aici și de publicația noastră.
Totuși, conexiunile în dosar sunt mai largi și duc către persoane sus-puse din administrația românească, după cum a relatat aici Cotidianul, pe baza datelor furnizate de procurorii belgieni.
Share
Facebook
X
LinkedIn
Telegram
Tumblr
WhatsApp
VK
Mail