Ce caracteristici tehnice vor avea trenurile cu hidrogen pe care le va cumpăra ARF

de 10 mai 2022

Ministerul Transporturilor a făcut publice marți seara caracteristicile tehnice pe care le vor avea trenurile cu hidrogen pe care intenționează să le cumpere Autoritatea pentru Reformă Feroviară. Ele vor avea, printre altele, o viteză maximă de circulație de 140 km/oră și o capacitate de cel puțin 160 de locuri pe scaune fiecare.

Pe site-ul Ministerului Transporturilor a fost pus în dezbatere publică proiectul de Hotărâre de Guvern pentru aprobarea Notei de fundamentare privind necesitatea şi oportunitatea efectuării cheltuielilor aferente achiziției de rame electrice noi în cadrul proiectului de investiții „Achiziție 12 automotoare în tracțiune electrică pe bază de pile de combustie cu hidrogen”.

Astfel, în urma consultării pieței de către ARF a rezultat costul estimativ mediu pentru o ramă electrică cu hidrogen, de 12,2 milioane de euro fără TVA, adică 14,518 milioane de euro cu TVA. Costul serviciilor de mentenanță este de 4,66 euro/km, iar cel pe care-l va necesita realizarea alimentării cu hidrogen – de 2,95 euro/km rulat.

În aceste condiții, pentru achiziționarea a 12 automotoare cu tracțiune electrică pe bază de pile de combustie cu hidrogen este necesară sumă totală de 174,216 milioane de euro cu TVA. În această sumă nu sunt incluse următoarele cheltuieli aferente proiectului: 517,1 milioane de euro cu TVA pentru reparații și mentenanță pe durata de viață a vehiculului (30 de ani); 467.17 milioane de euro cu TVA pentru serviciile de alimentare cu hidrogen.



Caracteristicile tehnice ale celor 12 trenuri cu hidrogen

Durata proiectului de investiții va fi de 40 de luni, iar durata mentenanței și a reparațiilor, de 360 de luni.

Viteza maximă de circulație a noilor garnituri va fi de 140 km/oră. Ele vor avea fiecare o capacitate de minimum 160 de locuri pe scaune fixe și minimum 160 locuri în picioare. Totodată, ramele vor fi prevăzute cu cel puțin 16 locuri pentru biciclete, minimum 3% locuri pe scaune escamotabile (rabatabile), cel puțin două locuri pentru persoane cu mobilitate redusă și o toaletă pentru acestea, în afara celei normale.

Automotoarele vor fi echipate cu sistem de încălzire/ventilație și aer condiționat, instalații sanitare ecologice, zone de acces si siguranță pentru persoane cu handicap. De asemenea vor avea prevăzut un spațiu prevăzut cu sistem de alimentare și protecție pentru automate pentru băuturi răcoritoare și produse ambalate tip fast food și un spațiu pentru amplasarea unui automat de vândut bilete și/sau aparat pentru validarea titlurilor de călătorie.



Specificații inginerești pentru noile rame

În anexa la proiectul de act normativ se prezintă și anumite specificații mult mai tehnice, inginerești, pentru noile rame:

–           Ecartamentul liniei                              1435 mm

–           Rază minimă a curbei în circulație       150 m

–           Raza minimă a curbei în depou           80 m

–           Sarcină maximă pe osie                       18 t

–           Declivitate maximă                             min 35‰

–           Viteza maximă în caz de defectare a suspensiei secundare    80 km/h

–           Tip șină 49, 60, 65 kg/m                      cu înclinare 1:20;

–           Supraînălțarea maximă a căii de 150 mm în conformitate cu UIC 518, SR EN 14363;

–           Caracteristicile geometrice ale căii conform UIC 518;

–           Instalații de siguranță/semnalizare de tip: INDUSI (PZB 90) şi ETCS nivel 1 și 2.



Unde vor circula trenurile cu hidrogen

În Nota de fundamentare a proiectului se specifică faptul că rețeaua feroviară publică din România avea, la nivelul anului 2021, o lungime de aproximativ 10.500 km, din care 64% sunt neelectrificați.

De asemenea multe magistrale care fac legătura cu reședințe de județ nu sunt electrificate. De exemplu, municipiile Alexandria, Baia Mare, Botoșani, Giurgiu, Pitești, Oradea, Râmnicu Vâlcea, Satu Mare, Sibiu, Slatina, Târgoviște, Târgu Mureș, Tulcea, Zalău, Vaslui sunt conectate cu linii exclusiv neelectrificate.

CITEȘTE și ANALIZĂ 10% din reședințele de județ, izolate feroviar de București. Acasă la Dragnea și la Bode

Inițiatorul proiectului reamintește faptul că materialul rulant pentru transportul feroviar de călători existent și-a depășit deja durata ciclului său de viaţă sau este aproape de sfârşitul acestuia, ”existând riscul ca până în 2023 să nu mai existe un parc de material rulant disponibil pentru îndeplinirea obligațiilor minime de serviciu public”.

Noile trenuri cu hidrogen vor circula pe următoarele tronsoane de cale ferată neelectrificate:

  • Magistrala 300 – București Gara de Nord – Chitila;
  • Linia 700 T1 – Ramificație Aeroport T1 – Aeroport Henri Coandă T1;
  • Magistrala 700 – București Nord – Ramificație Aeroport T1;
  • Magistrala 101 – București Nord – Titu – Pitești – Craiova;
  • Linia 104 – Titu – Târgoviște;

Linia 106 – Pitești – Curtea de Argeș.



Share