Site logo

Ce furnizori se bat pe contractul de 40 de milioane de euro pentru livrarea de electricitate la Metrorex

11 aprilie 2025
electricitate la Metrorex Numărul de călători la metrouelectricitate la Metrorex Numărul de călători la metrou

Doi furnizori își dispută contractul de peste 40 de milioane de euro pentru livrarea de electricitate la Metrorex pentru un an.
După cum am scris la vremea respectivă, la începutul lunii martie, în sistemul electronic de achiziții publice, a fost postat anunțul de licitație cu titlul ”Energie electrică”. Valoarea totală estimată a contractului este cuprinsă între 180.992.527,73 și 210.389.003,75 lei.
Se intenționează încheierea unui contract de furnizare energie electrică pentru o perioadă de 12 luni, pentru necesarul Metrorex, aferent sistemului de alimentare ce include 37 de locuri de consum și 83 de puncte de măsurare a energiei electrice alimentate la medie tensiune (10 kV și 20 kV). Cantitatea de energie electrică pentru 12 luni este cuprinsă în intervalul: 175.000 MWh, reprezentând cantitatea minimă și 204.000 MWh, reprezentând cantitatea maximă. Furnizorul de energie va încheia contractele aferente activității de transport, servicii de sistem și distribuție a energiei electrice, incluzând în prețul de livrare costurile aferente tarifelor reglementate de ANRE, pe baza deciziilor sau ordinelor emise.
Potrivit anunțului din SEAP, au fost depuse două oferte, astfel:
1. Ofertant unic: Eye Mall
2. Ofertant unic: SPEEH Hidroelectrica SA.



Contractul în vigoare, încheiat cu Tinmar Energy

Cantitatea de energie electrică contractată poate fi revizuită, corespunzător cantității efectiv consumate care rezultă din datele de măsurare, conform reglementărilor specifice domeniului energiei electrice, suplimentarea cantității de energie activă urmând să se încadreze în limita cantității maxime stabilite, respectiv 204.000 MWh. Prețul aferent cantității suplimentare de energie electrică este același cu prețul energiei electrice aferent cantității minime.
La evaluarea ofertelor, prețul va conta în proporție de 98%, restul urmând a fi acordat pentru ponderea procentuală a energiei electrice obținută din surse de energie regenerabile în totalul cantității de energie electrică ce va fi ofertată/furnizată.
Ultima licitație pentru electricitate la Metrorex a fost câștigată de Tinmar Energy pentru suma de 121.300.800 de lei.



Share