CE Oltenia licitează desființarea a aproape patru kilometri de cale ferată

de 5 decembrie 2022

Complexul energetic Oltenia – CE Oltenia licitează desființarea câtorva linii ferate deținute și utilizate pentru transportul cărbunelui care nu mai sunt utilizate din 2010.

Potrivit unui anunț de licitație disponibil aici, publicat zilele trecute de către companie, firma câștigătoare a licitației va trebui să elaboreze proiectul și documentația tehnică  necesare avizelor și autorizațiilor de desființare a mai multor linii. Lungimea însumată a acestora este de 3,6 km și este vorba de șase linii. Avizele vor fi obținute de la CFR SA, AFER, Ministerul Transporturilor și Marele Stat Major al Armatei.

Organizatorii licitației notează că liniile nu mai sunt folosite din 2010 din cauza restrângerii activității sucursalei Turceni și implicit a transportului de cărbune între stația CFR Turceni și punctele de descărcare. Valoarea estimativă a licitației este de 45.000 lei. Procedura aleasă este achiziție directă cu o etapă de negociere. Criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut oferit, iar oferta cuprinde partea tehnică și cea financiară întocmite conform caietului de sarcini.

CE Oltenia licitează desființarea liniilor. Alte țări revin la cărbune

Închiderea liniilor și stoparea transporturilor de cărbune în România au loc în contextul în care multe țări, dimpotrivă, au pus frână planurilor de închidere a capacităților pe combustibili fosili. În vară, publicația Profit.ro informa că Guvernul a adoptat o ordonanță de urgență de eliminare etapizată a cărbunelui din sistemul energetic național, la care se angajase prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), care interzice cu efect imediat construirea de noi centrale alimentate cu acest combustibil fosil, dar care nu mai reglementează „închiderea definitivă și ireversibilă a grupurilor energetice cu funcționare pe lignit și huilă”, cum prevedea prima variantă a proiectului de OUG, ci doar „închiderea și conservarea lor”.

Alte state, precum Polonia și Ucraina cresc producția de cărbune termic, cel mai poluant combustibil fosil, pregătindu-se pentru lunile mai reci, în timp ce Europa se confruntă cu o criză de securitate energetică exacerbată de războiul din Ucraina. În pofida angajamentelor larg răspândite de a elimina treptat cărbunele din sectorul electric, țări precum Germania, Austria și Țările de Jos se pregătesc să crească producția de energie pe bază de cărbune, ca măsură de urgență.



Share