Compania Națională de Căi Ferate CFR SA a avut anul trecut o fluctuație de personal de aproape 6% din total. Au avut loc plecări din companie, dar și angajări la CFR SA, iar în final numărul salariaților a scăzut cu 83. Gestionarul infrastructurii feroviare din România găsește cu mare greutate personal specializat. În paralel, s-a desfășurat o campanie susținută de formare profesională a personalului existent.
Adrian Bărbulescu
Raportul de activitate al CFR SA pe 2020, dat publicității recent, are un capitol dedicat domeniului de resurse umane din cadrul companiei.
La 31 decembrie 2019, CNCF CFR SA avea un total de 23.301 salariați, iar la finele perioadei luate în calcul numărul era de 23.218 salariați. Rezultă o diferență de doar 83 de persoane, însă, în fapt, fluctuația de personal a fost mult mai mare, de 5,94%, având în vedere că 1.385 salariați au plecat din cadrul companiei pe parcursul anului analizat.
Plecările s-au produs astfel: 920 prin pensionare, 25 prin demisie, 238 cu acordul părților, 29 de desfaceri ale contractelor individuale de muncă pentru abateri grave, una prin desființarea locului de muncă, 49 prin încetarea contractelor individuale de muncă pe perioadă determinată și 123 din alte cauze.
Peste 1.300 de angajări la CFR SA în cursul anului trecut
Dar în aceeași perioadă au avut loc și angajări la CFR SA. Documentul citat menționează faptul că în 2020 s-au produs 1.302 intrări în cadrul companiei.
Acestea s-au făcut după cum urmează: 995 prin angajare din afara companiei posturi deficitare din activitatea de exploatare și a specialiștilor; 153 prin angajare pe durată determinată; 154 prin preluarea de personal de pe secții neinteroperabile de la gestionarii privați de infrastructură care nu au mai prelungit contractele de închiriere încheiate cu CFR SA în anii anteriori.
Recrutarea de personal nu a fost deloc lipsită de provocări. ”Având în vedere numărul mare de posturi de execuție vacantate, majoritatea din activitatea de exploatare, s-au organizat selecții de personal în vederea ocupării acestora. La angajarea de personal s-a urmărit încadrarea în numărul de personal prevăzut în bugetul de venituri și cheltuieli al companiei pe anul 2020. Recrutarea personalului s-a efectuat cu dificultate din cauza lipsei de candidați cu pregătire specifică activității de exploatare a companiei sau a specialiștilor, a pachetului salarial, precum și a condițiilor de muncă și responsabilităților impuse de siguranța circulației”, se arată în Raportul de activitate.
Cursuri de calificare la CFR SA în 2020
CFR SA a încheiat anul trecut contracte de prestări servicii cu CENAFER, pentru formarea profesională a 929 de salariați, astfel:
- Montator SCB (semnalizare, centralizare, bloc – curs integral) – 40 salariați
- Electromecanic SCB (curs integral) – 37 salariați
- IDM (impiegat de mișcare) – 39 salariați
- Mecanic de locomotivă (din MMGC – mecanic mașini grele de cale) – 74 salariați
- Mecanic de locomotivă – 82 salariați
- Revizor de cale și puncte periculoase (din meseriași întreținere cale) – 54 salariați
- Revizor de cale si puncte periculoase – 6 salariați
- Meseriaș întreținere cale (curs integral) – 56 salariați
- Șef echipă întreținere cale, lucrări artă (din meseriași întreținere cale) – 28 salariați
- Perfecționare la doi ani pentru absolvenți – 112 salariați
- Perfecționare la doi ani iulie-august 2020 – 379 salariați
- Perfecționare la doi ani noiembrie 2020 – 22 salariați.
Cursurile continuă și în acest an
Cursurile de calificare și formare profesională continuă și în acest an, după cum a declarat pentru Club Feroviar, Florea Dobrescu, președintele Federației Naționale Sindicale Drum de Fier.
”Și acum sunt la cursuri peste 500 de angajați, pentru meseriași de cale și revizori de cale în special. Peste aproximativ o lună vor termina cursurile. Lucrurile se mișcă în ultima perioadă, în condițiile în care la nivelul anului trecut aveam peste 900 de muncitori necalificați în cadrul companiei, care acum se școlarizează sau au terminat deja cursurile”, a precizat liderul sindical, care s-a implicat activ în această acțiune.
Contracte semnate cu CENAFER
În Raportul de activitate al CFR SA pe 2020, este menționată semnarea contractului de prestări servicii cu CENAFER, având ca obiect organizarea și derularea activității de „Evaluare pentru confirmarea periodică a competențelor profesionale generale pentru funcții cu responsabilități în siguranța circulației” pentru 3.189 de salariați cu responsabilități în siguranța circulației.
De asemenea, s-a procedat la întocmirea, pe baza propunerilor regionalelor, a necesarului de școlarizat prin cursuri de calificare și perfecționare pentru anul 2021, pentru elaborarea propunerilor privind sumele alocate în BVC pe anul 2021 pentru activitatea de formare profesională. S-a întocmit și necesarul de personal pentru evaluarea în vederea confirmării periodice a competențelor profesionale generale, corespunzătoare funcțiilor personalului cu responsabilități în siguranța circulației pentru anul 2021. Astfel, a fost transmisă către CENAFER documentația privind verificarea profesională periodică a 4.143 salariați cu responsabilități în siguranța circulației în acest an.
Stagii în producție la CFR SA
Tot anul trecut s-a derulat și un contract de prestări servicii pentru „Efectuarea stagiului în producție” în cadrul celor opr regionale, de către salariații aparținând altor companii care desfășoară operațiuni de transport feroviar.
Pentru aceasta, CFR SA a încasat suma de 44.656 lei, până la finele anului 2020. Obiectul contractului îl reprezintă efectuarea cursurilor de calificare la CENAFER în meseriile de păzitor barieră, acar, impiegat de mișcare, meseriaș întreținere cale, revizor de cale, revizor puncte periculoase, șef echipă ÎC, șef echipă LA, picher, montator SCB, electromecanic SCB, mecanic de locomotivă, șef district SCB, șef district LC, șef district linii, șef district poduri, șef district exploatare utilaje, conductor tren macara și macaragiu tren intervenție, operator circulație.
Nu în ultimul rând, trebuie menționată încheierea unui acord de parteneriat între CNCF CFR SA și CENAFER, în baza căruia vor fi derulate programe de formare profesională în ramurile Instalații, Trafic și Linii pentru salariații gestionarului infrastructurii.
Ajutoare sociale acordate salariaților
O componentă a relațiilor sociale din cadrul companiei, reliefată în documentul citat, se referă la ajutoarele sociale. Acestea au fost stabilite prin colaborarea organizațiile sindicale și au fost rezolvate 260 de cazuri sociale, prin acordarea de ajutoare materiale, astfel:
- 115 dosare de ajutor social aprobate prin hotărâri ale Consiliului de Administrație;
- 128 dosare de ajutor social aprobate prin note ale directorului general al companiei;
- 17 dosare de ajutor social aprobate prin Comisia Paritară din suma disponibilă a fondului rezultat din încasările corespunzătoare cotei de 1% din salariul de bază de la nemembrii de sindicat.
Share
Facebook
X
LinkedIn
Telegram
Tumblr
WhatsApp
VK
Mail