Ce promisiuni pentru sectorul feroviar fac PSD, PNL, UDMR și minoritățile naționale

Ce promisiuni pentru sectorul feroviar fac PSD, PNL, UDMR și minoritățile naționale

de 18 decembrie 2024

Ce promisiuni pentru sectorul feroviar fac PSD, PNL, UDMR și minoritățile naționale

Liderii principalelor partide pro-europene din România s-au reunit marți la Palatul Victoria pentru a se pune de acord asupra principiilor viitorului program de guvernare, prilej cu care au elaborat un document în care sunt și câteva promisiuni pentru sectorul feroviar. Multe dintre ele par însă nerealizabile.

La întâlnire au participat PSD, PNL, UDMR și grupul minorităților naționale, marele absent fiind USR. Aceștia ”au convenit ca noul program de guvernare să fie unul al reformelor și investițiilor, un program de reducere a cheltuielilor statului și al modernizării României”, după cum se precizează în documentul elaborat la sediul Guvernului. Nu se amintește în niciun fel de propunerile actualului ministru al Finanțelor, Marcel Boloș (PNL), de mărire a taxelor, inclusiv a TVA, și de înghețare a investițiilor publice. De altfel, acesta a fost și motivul pentru care liderii USR nu și-au pus semnătura pe document.

Numărul ministerelor se reduce prea puțin

Revenind la promisiunile puse pe hârtie, liderii partidelor își asumă reforma administrației centrale, o primă măsură fiind reducerea numărului de ministere la maximum 16 (față de 18 în prezent) și a numărulului agențiilor cu cel puțin 25%.

Reducerea numărului de ministere cu doar două nici nu este greu de făcut, dacă ne gândim că Ministerul Familiei a fost înființat special pentru fostul primar general Gabriela Firea și apoi a fost menținut din inerție și din neasumarea obținerii unui nou vot în Parlament. De asemenea, Comunicațiile ar putea fi trecute din nou la Ministerul Transporturilor, așa cum a fost în Guvernul condus de Ludovic Orban, când titular al domeniului era Lucian Bode. Tot la Transporturi ar putea trece și Lucrările Publice, cum a fost cazul în mandatul lui Miron Mitrea din Guvernul Năstase. De asemenea, la Transporturi ar putea fi un departament special și pentru Turism, așa cum s-a mai întâmplat, mai ales că turismul este strict legat de mobilitate. Deci numărul ministerelor ar putea fi redus mult mai mult decât promit acum liderii partidelor.

Avem patru moduri de transport și cinci secretari de stat

Printre promisiunile legate de reforma administrației se mai numără și comasarea serviciilor deconcentrate ale ministerelor, în sensul în care niciun minister să nu dețină mai mult de două servicii deconcentrate la nivel teritorial. De asemenea, se promite reducerea numărului de secretari de stat cu cel puțin 50%. Regula va fi de maximum doi secretari de stat la fiecare minister sau de trei la ministerele mari.

În momentul de față, la Transporturi (care poate fi considerat un minister mare) sunt cinci secretari de stat (Bogdan-Stelian Mîndrescu, Constantin-Gabriel Bunduc, Ionuț-Cristian Săvoiu, Ionel Scrioșteanu și Adrian Foghiș), iar numărul lor a ajuns la un moment dat și la șapte. Asta în condițiile în care pe lumea asta există doar patru moduri de transport: feroviar, rutier, aerian și naval.

Audit la societățile și companiile feroviare

Totodată, se promite realizarea unui audit de eficiență pentru fiecare autoritate centrală, instituții regionale și companii de stat, în primele șase luni ale anului viitor. Sub incidența acestui audit vor intra și societățile și companiile feroviare de stat CFR SA, CFR Călători, CFR Marfă și Metrorex. Cu siguranță, auditorii își vor pune mâinile-n cap când vor vedea situațiile financiare.

La capitolul Debirocratizare, simplificare, dereglementare din documentul citat se enunță principiul comasării autorităților de reglementare din același domeniu de activitate în baza unei analize, în termen de șase luni. Recent, deputatul PNL Florin Roman se arăta revoltat că în țara în care trenurile merg din ce în ce mai încet și avioanele întârzie sunt opt autorități care reglementează traficul feroviar, aerian și rutier. ”Aproape 2,5 milioane de minute întârziere pe calea ferată a trenurilor, în primele 9 luni ale anului este răspunsul oficial de la Ministerului Transporturilor, la o interpelare pe care am adresat-o ca deputat. 108 avioane au avut întârzieri mai mult de 3 ore în același interval. Cu toate acestea avem 8 autorități care reglementează pentru traficul feroviar, aerian și rutier. De fapt sunt vreo 12 în total. Numai la CFR vorbim de Agenția Feroviară de Investigare, de Autoritarea pentru Reformă Feroviară, de Autoritatea Feroviară Română, de Centrul Național de calificare și instruire feroviară”, spunea deputatul. Numai că multe dintre aceste autorități nu vor putea fi desființate și nici comasate, ele fiind parte a unor obligații asumate de România la nivel european.

Promisiuni pentru sectorul feroviar: peste 2.700 km de cale ferată

În documentul semnat de liderii partidelor se mai menționează faptul că se vor face investiții publice în valoare de peste 155 de miliarde de euro (120 de miliarde de euro în patru ani).

Se promite faptul că anul viitor 8% din PIB, adică 150 de miliarde de lei, va fi direcționat ca investiții din buget și fonduri europene în școli, spitale, autostrăzi și cale ferată, agricultură și mediu. ”Cele mai mari investiții din istorie în infrastructura de transport. Peste 27 miliarde euro investiții pentru a finaliza rețeaua de 2.000 km de autostrăzi și drumuri expres și peste 2.700 km de infrastructură feroviară”, se menționează în programul partidelor.

Tot aici se fac și promisiuni legate de învățământul dual, în care s-ar investi peste un miliard de euro iar tinerii ar putea beneficia de reducerea fiscalității. Asta după ce chiar unul dintre partidele semnatare, PSD, prin fostul ministru al Educației Ecaterina Andronescu, a desființat școlile profesionale. În momentul de față, cele mai multe dintre liceele CFR nu mai au nicio legătură cu calea ferată.


reconversie profesională la Tarom cursuri de calificare la CENAFER angajări la Thales Systems


Promisiuni pentru studenți și mecanicii de locomotivă pensionari

Alte promisiuni vizează taxarea muncii. În primul rând, se asumă ”menținerea cotei unice pentru predictibilitate fiscală”, dar se enunță și reducerea taxelor și impozitelor pe muncă”. Concret, se precizează că se va reduce povera fiscală pe muncă cu până la 5 puncte procentuale, în cazul salariilor mici și al familiilor cu copii.

Un alt punct prevede zero contribuție la asigurarea de sănătate CASS pentru studenții care ocupă un loc de muncă în timpul studiilor de licență și masterat (cu condiția să aibă vârsta mai mică de 26 de ani). Totodată, se promite scutirea de CASS și opțiune la plata CAS pentru pensionarii care au stagiul complet de cotizare contributiv și se angajează pe un loc de muncă, pentru încurajarea îmbătrânirii active. De această prevedere ar putea beneficia mecanicii de locomotivă și alți ceferiști pensionari atunci când se angajează la privat.



Share