
Ceferist băut la serviciu. Un angajat al CFR Marfă, depistat de ISF în Portul Constanța
Un nou caz de ceferist băut la serviciu. Un angajat al Societății Naționale de Transport Feroviar de Marfă CFR Marfă a fost depistat băut la serviciu în Portul Constanța.
Toată tărășenia s-a petrecut joi, 17 august 2023, la ora 9,52, în Portul Constanța, Terminal Ferryboat.
Ca urmare a controlului efectuat de către Inspectoratul de Siguranță Feroviară Constanța, un manevrant de vagoane de la SNTFM CFR Marfă a fost depistat sub influența băuturilor alcoolice, cu o alcoolemie de 0,27 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ceferistul a fost însoțit la Spitalul Județean Constanța, în vederea recoltării probelor biologice.
Alt ceferist băut la serviciu, cu două zile în urmă
Cu doar două zile înainte, un alt ceferist fusese depistat sub influența alcoolului, după cum a relatat Club Feroviar. Pe data de 15 august 2023, la ora 17,30, pe raza Regionalei București, mai exact la Chitila, la verificarea făcută de personalul din cadrul serviciului Siguranța Circulației al Societății Naționale de Transport Feroviar de Călători CFR Călători SA, s-a constatat că mecanicul ce deservea locomotiva EA 145 (tampon Chitila), la testarea cu fiola alcooltest, avea o alcoolemie de 0,8 mg/l.
La verificarea făcută cu aparatul etilotest al Politiei, mecanicul avea o alcoolemie de 0,24 mg/l în aerul expirat. Ceferistul a fost însoțit la Institutul de Medicină Legală pentru recoltarea de probe biologice și a fost avizată Poliția Transporturi Feroviare Chitila.
Și unii feroviari de la privat au fost depistați băuți
În ultima perioadă s-au produs mai multe accidente feroviare din cauza unor mecanici de locomotivă, pensionari angajați la operatori privați de transport feroviar, care au fost depistați ulterior ca fiind sub influența băuturilor alcoolice în timpul serviciului.
Imediat după producerea accidentului feroviar de la Toporu, din luna mai a acestui an, pe secția de circulație 103, Iulică Măntescu, președintele Federației Mecanicilor de Locomotivă, declara pentru Club Feroviar că personalul feroviar trebuie sancționat dur în cazul consumului de alcool, dar că vina este purtată în mare măsură și de compania care angajează.
Mecanicul sub influența alcoolului fusese dat afară de cel puțin două ori, o dată de la un operator privat, a doua oară de la unul de stat și cu toate acestea a fost angajat. Angajările unor persoane în pofida „cazierului” critic al acestora au loc din cauza lipsei de personal specializat de conducere a locomotivei.
Mai reamintim și faptul că în vara lui 2018 un mecanic beat al GFR a distrus un fir de circulație al viaductului Cârcea de pe Magistrala 100. Iar în luna iunie a anului în curs un mecanic de locomotivă beat era cât pe ce să arunce în aer orașul Sighișoara.
Share
Facebook
Twitter
LinkedIn
Telegram
Tumblr
WhatsApp
VK
Mail