Angajații Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA amenință cu oprirea trenurilor în gări și în câmp, din cauza întârzierii salariilor. Compania nu poate plăti drepturile bănești din cauza faptului că are de recuperat de la CFR Călători sume uriașe reprezentând tariful pentru utilizarea infrastructurii (TUI).
Adrian Bărbulescu
”Sunt semnale din teritoriu că oamenii vor să oprească trenurile. Oamenii și-au pierdut răbdarea, pentru că au muncit pentru banii lor”, a declarat pentru Club Feroviar președintele Federației Naționale Sindicale Drum de Fier, Florea Dobrescu.
El a precizat că azi (vineri) este ultima zi în care trebuiau plătite drepturile bănești, conform contractelor de muncă și că nu se vor putea vira decât 50% din bani. În ceea ce privește tichetele de masă, acestea nu au mai fost onorate decât pentru luna mai a anului în curs, fiind restante lunile iunie și iulie, în curând și august.
CFR Călători nu-și plătește datoriile, angajații CFR SA amenință cu oprirea trenurilor
Potrivit liderului sindical, conducerea companiei nu are lichidități, din cauza faptului că CFR Călători nu plătește tariful pentru utilizarea infrastructurii (TUI), fiind acumulate restanțe uriașe. ”Nu pot să spună că în ultima perioadă nu au fost trenurile pline, deci au încasări. Nu înțeleg de ce, în aceste condiții, nu vor să plătească”, a mai spus Florea Dobrescu, care a precizat că angajații CFR SA nu mai vor să tolereze întârzierile la plata salariilor.
Acțiuni de grevă spontană, constând în oprirea trenurilor, ar putea avea loc chiar de sâmbătă în unele zone ale țării, conform informațiilor noastre.
Club Feroviar a încercat să confirme informațiile, contactând conducerea companiilor, dar fără succes.
CFR Călători spune că are datorii la bugetul statului, dar le „uită” pe cele la TUI
Club Feroviar a prezentat recent un document întocmit de conducerea operatorului feroviar de stat și semnat de Ovidiu Vizante, intitulat ”Plan de măsuri pentru eficientizarea activității SNTFC CFR Călători”.
În preambul, este trecută în revistă situația societății, iar autorii ajung la concluzia că este vorba de o situație de criză. Se menționează datoriile către bugetul de stat, cele către furnizori, dar nu și cele la plata TUI.
„Societatea se confruntă în acest moment cu o situaţie de criză, acumulând datorii către Bugetul de stat de — 280 mil lei (inclusiv penalităţi și pentru care au fost încheiate 3 eșalonări consecutive de plată) și urmând să mai plătească aproximativ 200 mil lei (aferente iunie-decembrie 2021), datorii către furnizori de aproximativ 500 mil lei (la iunie 2021), penalităţi în cuantum de 40 mil lei, totalizând — 1.020 mil lei doar pentru datorii existente comerciale și către Bugetul de stat la care se adaugă un cost al finanţării reflectat în comisioane și dobânzi bancare de 10 mil lei anual”, se arată în document.
„Moștenirea” lui Costescu, perpetuată de Vizante
Grosul datoriilor CFR Călători către CFR SA s-a acumulat în perioada în care la conducerea operatorului feroviar de stat s-a aflat Dan Marian Costescu.
În raportul de activitate al CFR SA, se menționează că CFR Călători și-a achitat în mică măsură datoriile în 2020, față de 2019. „Spre exemplificare, arătăm că în anul 2019 SNTFC
„Pe fondul neîncasării creanțelor, pe parcursul anilor 2019 și 2020, CFR SA a acumulat arierate (plăți restante), nereușind să se încadreze în țintele indicative stabilite prin bugetul de venituri aprobat”, spune CFR SA. Raportul de activitate pe 2020 menționează datorii restante de 245 milioane lei și curente de 48 milioane lei, respectiv un total de 294 milioane lei către CFR SA.
După preluarea conducerii CFR Călători de către Ovidiu Vizante, situația nu s-a îmbunătățit, ci dimpotrivă. Cifre privind valoarea actualizată a datoriilor nu sunt disponibile, însă este cert că ele au crescut, din moment ce compania de infrastructură a rămas fără lichidități.
Share
Facebook
X
LinkedIn
Telegram
Tumblr
WhatsApp
VK
Mail