Site logo

CFR Călători și TFC pierd compensația dacă nu-și achită datoriile la CFR SA. Ce spune Mihai Barbu

de 7 octombrie 2025
CFR Călători și TFC pierd compensația dacă nu-și achită datoriile la CFR SA. Ce spune Mihai Barbu

Datoriile CFR Călători și ale Transferoviar Călători la Tariful pentru Utilizarea Infrastructurii (TUI) trebuie plătite sau măcar eșalonate, căci în caz contrar cei doi operatori vor pierde compensația din partea Autorității pentru Reformă Feroviară (ARF). Se poate ajunge la un blocaj în lanț în sistemul feroviar din România.

Club Feroviar l-a contactat azi pe președintele ARF, Mihai Barbu, în urma notificărilor din partea Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA privind datoriile CFR Călători și ale TFC la plata tarifului pentru utilizarea infrastructurii. L-am întrebat pe Mihai Barbu dacă îi va chema la negocieri pe reprezentanții celor doi operatori, pe de o parte, și cei ai administratorului infrastructurii, de cealaltă parte, pentru a se încerca găsirea unei soluții, pentru a nu se ajunge la un blocaj pe calea ferată în transportul feroviar de călători.

”Am făcut acest lucru luna trecută, părțile au ajuns la o înțelegere în urma discuțiilor inițiate de mine. Însă conducerea CFR Călători nu a respectat ceea ce am discutat și, după cum se poate observa, s-a ajuns la un nou posibil blocaj. Prin urmare, acum ține de ei (de CFR Călători – n.red.) să-și rezolve problemele”, a declarat Mihai Barbu pentru Club Feroviar.



Efect de domino în sistemul feroviar

El a atenționat însă asupra faptului că dacă cei doi OTF de călători nu-și achită datoriile la plata TUI către CNCF CFR SA sau măcar să le reeșaloneze, nu vor mai primi din partea ARF compensația. Într-adevăr, potrivit legislației în vigoare, compensația acordată de ARF trebuie folosită cu prioritate pentru acoperirea costurilor reale și justificate de operare a trenurilor publice de călători – energie, tarif pentru utilizarea infrastructurii, cheltuieli de personal etc.

Deci în cazul în care de această dată notificările trimise de CNCF CFR SA către CFR Călători și TFC vor produce efecte se va ajunge la un blocaj în lanț: operatorii nu vor mai primi compensație, drept pentru care nu vor putea plăti salariile angajaților proprii, dar nici nu vor achita TUI, fapt care va afecta și plata salariilor angajaților de la infrastructură.

Înțelegerea din august nu a fost respectată de CFR Călători

Cât despre medierea precendentă amintită de Mihai Barbu, ea a avut loc la finele lunii august, în condițiile în care responsabilii CFR SA amenințat că vor opri trenurile Regio ale celor doi operatori de la 1 septembrie și pe cele Interregio de la 1 octombrie.

”Am avut o ședință dimineață cu CFR Călători, Transferoviar, CFR SA și Electrificare CFR pentru a discuta acest subiect și a găsi soluții, în așa fel încât să nu cumva să oprească trenurile în România și, cu siguranță, se va găsi o soluție. Noi am identificat deja și câteva lucruri concrete pe care putem să le facem și vor găsi soluții să plătească CFR SA, că aceasta este soluția până la final, ca CFR Călători și Transferoviar să plătească CFR SA acea taxă de utilizare a infrastructurii – TUI – eșalonat și să-și achite datoriile. CFR Călători discută despre o sumă de 41 de milioane de lei și Transferoviar în jur de 7 milioane de lei. Eșalonarea acestor datorii este singura soluție astfel încât cele două companii să plătească administratorului infrastructurii feroviare aceste sume”, spunea atunci Barbu, după cum am scris la vremea respectivă.

Numai că CFR Călători și TFC nu au făcut plata la termenul stabilit, iar CFR SA a emis o nouă telegramă, în care era prezentată lista trenurilor ce urmau să fie oprite. În cele din urmă, cu doar două zile înainte de a intra în vigoare primul val de restricționare a accesului trenurilor celor doi operatori pe infrastructura națională, CNCF CFR SA a suspendat temporar măsura, anunțând că au fost achitate parțial sumele restante.

La finele lunii septembrie, Electrificare CFR SA a amenințat CFR Călători că nu va mai permite accesul pe rețea a locomotivelor sale electrice, din cauza restanțelor la plata energiei electrice de tracțiune. Și această interdicție a fost evitată pentru moment.

Alte notificări, trimise luni

Apoi, așa cum am scris ieri, CFR SA a trimis câte o notificare către CFR Călători și TFC prin care le aduce la cunoștință că nu și-au achitat datoriile la plata TUI. Între timp, datoriile CFR Călători aproape s-au dublat, ajungând la suma de 79.914.237,65 lei, în condițiile în care nu a fost respectat. În schimb, datoriile TFC au mai scăzut și au ajuns la 4.318.804 lei.

Club Feroviar a încercat, din păcate fără succes deocamdată, să obțină un punct de vedere de la directorul general al CFR Călători, Traian Preoteasa. Când și dacă va veni, îl vom publica.



Share