Site logo
CFR Călători vrea să repare 18 km de linie din cinci depouri și revizii de vagoane la Regionala Galați
2 iulie 2021

Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători SA vrea să repare 18 km de linie din cinci depouri și revizii de vagoane la Regionala Galați.

revizii de vagoane la Regionala Galați licitație pentru salubrizare automotoare
FOTO SCRL

În sistemul electronic de achiziții publice a fost postat anunțul de licitație ce are ca obiect ”Servicii de întreţinere, verificare şi reparare curentă a liniilor CF şi aparatelor de cale din subunitățile T/V (Tracțiune/Vagoane n.red.) de pe raza S.R.T.F.C. Galați”. Valoarea totală estimată a contractului este de 417.942 de lei, echivalentul a aproximativ 85.000 de euro.



Întreținere și  reparații în depouri și revizii de vagoane la Regionala Galați

Contractul, ce va fi încheiat pe o perioadă de un an de zile, are în  vedere prestarea de servicii de întreţinere, verificare şi reparare curentă a liniilor de cale ferată şi a aparatelor de cale din unitățile respective. Este vorba de reviziile de vagoane Galați și Buzău (unde viteza maximă admisă este de 15 km/oră), depourile Galați și Tecuci și punctul de lucru tracțiune Mărășești (viteza maximă admisă de 5 km/oră).

Lungimea totală a liniilor de cale ferată ce vor face obiectul contractului este de 18,292 km. De asemenea, sunt  78 de aparate de cale, din care 73 de schimbătoare de cale (macazuri), două traversări și trei traversări dublă joncțiune.

Garanția de p articipare la licitație este în valoare de 4.170 de lei. Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este data de 6 august 2021, ora 15:00. Oferta trebuie să fie valabilă până la data de 6 noiembrie 2021. (A.B.)

We use cookies to improve your experience on our website. By browsing this website, you agree to our use of cookies.

Share