CFR SA va lansa în acest an licitațiile pentru două megaproiecte feroviare

de 18 februarie 2026

CFR SA va lansa în acest an licitațiile pentru două megaproiecte feroviare

Compania Națională de Căi Ferate CFR SA va lansa în cursul acestui an licitațiile pentru două megaproiecte – tunelul CFR Predeal și Complexul Feroviar București.

Asociația Pro Infrastructură a anunțat că a avut o întâlnire cu oficialii CFR SA, în care a discutat stadiul proiectelor de infrastructură feroviară derulate în prezent.

”Am fost surprinși să aflăm că Ministerul Transporturilor, prin Direcția Generală Programe Europene Transport (DGPET) care funcționează ca autoritate de management a Programului Transport, consideră că s-a atins pragul de 300% de supracontractare, nu doar pe rutier, dar și pe feroviar. Ne așteptăm să clarificăm asta în luna mai când, teoretic, ar trebui să avem reuniunea de primăvară a Comitetului de Monitorizare PT. Practic, atunci vom ști care proiecte feroviare vor prinde trenul Programului Transport și care nu, fiind fie alocate pe alte surse de finanțare, fie puse la sertar timp de… niște ani de zile. Salutăm propunerea CFR de a lansa, în 2026, licitația tunelului Predeal (vezi harta) și a lucrărilor din Complexul Feroviar București. Procedurile de achiziție publică (prevăzute cu clauză suspensivă pe obținerea finanțării) se vor întinde, cu siguranță, pe minimum un an, după care vine perioada de proiectare. Deci la fix ca să intre pe următorul exercițiu financiar UE, post-2029”, se arată în postarea API.

Tunelul CFR Predeal va avea aproape 10 km, fiind cel mai mare din România. Studiul de fezabilitate a fost realizat de asocierea Egis România – Egis Rail SA – Italrom Inginerie Internațională SRL, așa cum am mai scris.

Studiul de fezabilitate pentru modernizarea Complexului Feroviar București (605,7 km) a fost realizat de asocierea ISPCF SA – Baicons Impex SRL.



API cere urgentarea a două licitații

”Tot legat de presiunea pe banii adunați din diverse surse, solicităm oficialilor CFR și MT urgentarea implementării liniilor Giurgiu-Rădulești și Constanța-Mangalia (electrificare și reînnoire), deoarece electrificarea va consuma din Fondul de Modernizare, iar reînnoirea din Programul Transport, pe coeziune. Ideea de bază este alocarea eficientă, optimă, a banilor de la bugetul de stat și a celor disponibili pe diferite instrumente europene pentru a obține efecte pozitive cât mai mari. Ratarea completă a trenului SAFE pe feroviar nu dă bine, iar rețeaua are o multitudine de nevoi specifice și puncte critice unde trebuia intervenit deja de mulți ani”, mai scriu cei de la API.



Share