În cursul nopții de joi spre vineri, la ora 02.15, circulația feroviară București-Constanța a revenit la normal, nemaifiind nevoie de locomotive diesel.
Purtătorul de cuvânt al Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA, Oana Brânzan, a anunțat vineri dimineață că s-au finalizat lucrările de remediere la linia de contact, a fost repus sub tensiune sistemul de alimentare cu energie electrică, fiind astfel reluată circulația cu locomotive electrice pe intervalul Fetești – Bărăganu, pe firul I, dar și pe trei linii din stația Fetești.
Astfel, de la ora 02.15, pe firul I între stațiile Fetești – Bărăganu (și retur), toate trenurile de călători circulă doar cu locomotivele electrice (deci nu mai este nevoie de cea de a doua locomotivă – Diesel), întârzierile în graficul de circulație pe Magistrala București-Constanta reducându-se în prezent la doar 10 – 15 minute.
Circulația feroviară București-Constanța, blocată de ciocnirea a două trenuri
Circulația feroviară pe Magistrala 800 fusese blocată joi dimineață de ciocnirea a două trenuri de marfă în stația Fetești.
Accidentul feroviar grav, care ulterior a căpătat și conotații politice, a survenit la nici zece zile după alte două accidente produse tot la Fetești, și anume deraierea a două trenuri de marfă în două zile consecutive.
În cursul zilei de joi, în stația CF Fetești, s-au ridicat 6 din cele 13 vagoane de marfă răsturnate, componente din alcătuirea celor două trenuri de marfă – boghiuri și osii -, bucăti de șină de cale ferată ruptă în urma ciocnirii celor două trenuri de marfă, și s-a acționat cu cele două trenuri-macara pentru ridicarea locomotivei. Intervențiile din stația Fetești implică operațiuni de amploare cu cele două trenuri-macara, utilaje de mare tonaj cu o capacitate de 125 tone, respectiv 250 tone.
După ridicarea tuturor vagoanelor de marfă, din compunerea celor două trenuri de marfă, personalul Secției Linii al SRCF Constanța a început lucrările pentru refacerea infrastructurii și suprastructurii feroviare grav avariate, iar echipele de la Electrificare au acționat pentru refacerea sistemului de alimentare cu energie electrică, intervenții care implică înlocuirea stâlpilor de înaltă tensiune, a firului de contact, precum și a tuturor celorlalte componente ale sistemului de alimentare cu energie electrică, rupte sau avariate, în urma acestui eveniment feroviar. (A.B.)
Share
Facebook
X
LinkedIn
Telegram
Tumblr
WhatsApp
VK
Mail