Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA, administrator al infrastructurii feroviare publice, a anunțat marți că începând cu ora 20.00, magistrala București – Constanța este operațională pe întreaga distanță, după deraierile de la Fetești de marțea și miercurea trecută. Lucrările au fost făcute de angajații companiei de infrastructură, nu de cei ai unei firme germane, așa cum a spus un lider al PSD, căruia nici măcar nu merită să-i pomenim numele.
CFR SA a anunțat redeschiderea traficului feroviar atât pe firul I, între stațiile Dorobanțu – Basarabi, cât și pe firul II, din stația CF Fetești.
Circulația trenurilor spre și dinspre Litoral se desfășoară, începând cu această oră, în condiții de siguranță pe întreaga magistrală feroviară București – Constanța și retur, odată cu finalizarea intervențiilor și redeschiderea traficului atât pe firul I, între stațiile Dorobanțu – Basarabi, cât și pe firul II, din stația CF Fetești, porțiuni pe care trenurile vor circula cu restricție de viteză, condiție tehnică obligatorie, până la stabilizarea căii.
Echipele feroviare ale Sucursalei Regionale CF Constanța au finalizat toate lucrările de reparații la infrastructura feroviară afectată de cele două deraieri, produse pe firul I între stațiile Dorobanțu – Basarabi și pe firul II, din stația Fetești, a p recizat purtătorul de cuvânt al CFR SA, Oana Brânzan.
Personalul feroviar a intervenit după deraierile de la Fetești
Personalul feroviar de specialitate a intervenit în aceste zile, în mod continuu, în cele două zone unde s-au produs deraierile, Dorobanțu – Basarabi (firul I), respectiv pe firul II din stația CF Fetești, și au executat ample lucrări pentru refacerea elementelor infrastructurii feroviare, afectată de deraierea vagoanelor de marfă, și aducerea liniilor de cale ferată la parametri necesari desfășurării circulației în condiții de siguranță.
Deraierea din stația Fetești s-a produs în data de 21 iulie a.c., iar în cursul nopții de 21 spre 22 iulie 2021 a fost redeschis firul I din stația Fetești, între stațiile Dorobanțu și Basarabi, trenurile au circulat alternativ pe firul II, începând cu ziua de 20 iulie, când s-a produs deraiere, și până astăzi 27 iulie 2021, când s-a redeschis și firul I.
CFR SA transmite încă o data scuze tuturor călătorilor afectați de cele două evenimente feroviare produse pe magistrala București – Constanța și le mulțumește pentru înțelegere, asigurându-i în același timp că toată munca depusă de angajații feroviari a avut un singur scop, și anume restabilirea circulației în condiții normale pe relația București – Constanța și retur. (A.B.)
Share
Facebook
X
LinkedIn
Telegram
Tumblr
WhatsApp
VK
Mail