Comisia Europeană critică dur documentul oficial trimis de guvernul Orban pentru atragerea celor 30 de miliarde de euro de la UE pentru relansarea economică, potrivit g4media.ro. Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) conține câteva proiecte feroviare importante. Comisia a reproșat Guvernului că Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) nu prevede nicio reformă serioasă în domenii precum digitalizarea, protecția mediului, sustenabilitatea economică sau educația.
Guvernul Orban a trimis Comisiei Europene programul, concomitent cu distribuirea acestuia pe plan intern, în timpul campaniei electorale pentu a convinge românii de grija acordată proiectelor de infrastructură. PNRR vizează cheltuirea celor 30 de miliarde de euro din programul NextGeneration EU, bani ce reprezintă atât granturi nerambursabile, cât și împrumuturi la dobânzi extrem de mici.
În forma realizată, PNRR nu a convins CE. Aceasta deoarece programul nu prevede nici o reformă substanțială în domeniile digital, schimbări climatice, educație și echilibru macroeconomic. Comisia Europeană a cerut explicit în criteriile oficiale de acordare a acestor sume ca statele membre să prezinte pentru finanțare proiecte care respectă în mod prioritar aceste reforme.
PNRR listează sute de proiecte de șosele, autostrăzi, planuri de împădurire și desecare, metrou în București și Cluj, 7 depozite regionale pentru stocurile de medicamente, 100 de subunități de pompieri noi, 3 spitale noi, investiții în rețeaua de transport de energie, rețele de gaze, rețele de apă și canalizare, irigații. Programul nu prevede nici o reformă substanțială în domeniile digital, schimbări climatice, educație și echilibru macroeconomic.
Decizia finală a Comisiei Europene privind aprobarea planurilor naționale va fi luată în luna aprilie 2021, iar până atunci au loc negocieri cu fiecare stat membru în parte. Comisia Europeană a cerut guvernului să refacă programul inițial, fapt deocamdată imposibil în lipsa unui Guvern.
Ce prevede PNRR în zona feroviară
Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) prevede o alocare de 9,3 miliarde de euro pentru Transporturi. Cu aceste fonduri ar urma să fie realizate proiecte de peste 250 km de autostradă și drum expres, 140 km de cale ferată, 7 km de metrou și să fie achiziționate 39 de trenuri pentru calea ferată și 50 de trenuri de metrou.
- Feroviar – Peste 140 km de cale ferată modernizată/electrificată cu un buget estimat de 2,8 mld. Euro; – 39 unități de material rulant achiziționate cu un buget estimat de 350 mil. Euro;
- Metrou – 7 km de magistrală nouă cu un buget estimat de 1,08 mld. Euro; – 50 unități de material rulant achiziționate cu un buget estimat de 500 mil. Euro;
Corina Crețu: proiecte feroviare vechi, reluate
Într-o intervenție recentă, fostul comisar european Corina Crețu atrăgea atenția că multe proiecte din Planul Național de Redresare și Reziliență sunt vechi.
„Planul Național de Redresare și Reziliență trebuie să fie unul realmente inovator – așa cum e nevoie în astfel de momente pentru orice țară. Chiar sper ca acest document să nu devină obiectul unor exerciții de imagine, indiferent de partidul care se află la un moment dat la guvernare. Îmi pare rău, dar forma în care acesta a fost lansat ieri este foarte generală. Cred că trebuie să evităm politizarea acestei dezbateri publice, dar trebuie spus adevărul: multe dintre proiectele la care face referire Planul Național de Redresare și Reziliență au fost deja discutate și semnate de România pe parcursul mandatului meu de Comisar European pentru Politică Regională sau reprezintă continuări ale acestora, mai ales cele care privesc infrastructura”, spunea ea (link-urile îi aparțin).
Lista proiectelor e lungă, însă pe partea de infastructură feroviară regăsim:
- Conexiuni feroviare rapide: 2017, 198,2 milioane EUR / https://bit.ly/37jMn7I și 2018, 1,3 miliarde EUR / https://bit.ly/2V5iGBw
- Magistrala de metrou M6 între stațiile 1 Mai – Tokyo: 2019, 517 milioane EUR / https://bit.ly/33nXbjU
- Magistrala de metrou M5: 2017, 252 milioane EUR / https://bit.ly/3q8zgPh
- Reabilitarea liniei de cale ferată Bucureşti Nord – Bucureşti Băneasa şi Feteşti – Constanţa: 2016, 226 milioane EUR / https://bit.ly/39jL5Mv
Potrivit termenelor impuse Statelor Membre, Guvernele naționale sunt obligate să depună luna aceasta proiectele pe care intenționează să le implementeze în baza Mecanismului de Redresare și Reziliență, dar România are nevoie de mult mai mult decât ceea ce vedem în acest plan, spunea fostul comisar UE.
Share
Facebook
X
LinkedIn
Telegram
Tumblr
WhatsApp
VK
Mail