Site logo
Comisia Europeană e de acord: 27% din PNRR pentru infrastructură. Ce spune Florin Cîțu
13 mai 2021

România vrea să aloce 27% din PNRR pentru infrastructură feroviară și rutieră, iar Comisia Europeană a acceptat într-un final acest lucru. Premierul Florin Cîţu a declarat că România va depune la Bruxelles un Plan Naţional de Redresare şi Rezilienţă cu suma de 29,2 miliarde de euro.

PNRR pentru infrastructură centrele de vaccinare aprobarea PNRR la Bruxelles greva de la metrou Ordonanța anti-China Salariile minerilor programul de guvernare Companiile feroviare cu pierderi Guvernul Cîţu a treia rectificare bugetară

”La finalul şedinţei (de Guvern – n.red.) am avut discuţii şi am făcut un sumar al vizitei la Bruxelles referitoare la PNRR şi obiectivele pentru miniştri în următoarele câteva săptămâni. Despre vizita la Bruxelles vreau să fie un memorandum aprobat în momentul în care e depus. Am prezentat Comisiei Europene obiectivele noastre în ce priveşte reforma, modul în care PNRR va susţine creşterea economică şi reformele. A fost foarte bine primit de Comisia Europeană, aţi văzut remarca doamnei Ursula von der Leyen că România face progrese în ceea ce priveşte reformele. Am asigurat preşedintele Comisiei Europene că acesta e Guvernul care va susţine reforme. Creştere economică peste media UE, reducerea deficitului bugetar. Am asigurat că rămânem pe strategia fiscal bugetară, reducerea deficitului am primit susţinere din partea vicepreşedintelui CE. E important ca această componentă PNRR să fie inclusă în strategia noastră. Are o componentă importantă de împrumuturi PNRR, componentă pe care foarte multe ţări nu şi-au asumat-o în întregime. Avem capacitatea să folosim banii. România va depune un PNRR cu toată suma 29,2 miliarde euro la Bruxelles”, a afirmat Florin Cîţu, la finalul şedinţei de joi a Executivului.

Cătălin Drulă va trebui să lucreze 24 de ore din 24

Prim-ministrul a adăugat că a vorbit cu membrii Cabinetului şi toţi trebuie să lucreze 24 de ore pe zi pentru ca PNRR să fie perfect.

”În perioada următoare, am discutat azi cu miniştrii. Toţi trebuie să lucreze 24 de ore pe zi în următoarele zile pentru a ne asigura că totul este perfect în momentul depunerii PNRR. Voi avea întâlniri cu doamna Margrethe Vestager”, a spus Florin Cîțu.

Peste un sfert din din PNRR pentru infrastructură feroviară și rutieră

Florin Cîțu a avut în ultimele două zile un maraton de întâlniri cu oficialii de la Bruxelles. Premierul s-a întâlnit, miercuri, cu Margrethe Vestager, vicepreședintele executiv al Comisiei Europene, cu care a discutat despre Planul Național de Redresare și Reziliență. El a avut o întrevedere și cu comisarul european pentru Transporturi, Adina Vălean. Marți seară, Florin Cîțu, a avut o cină de lucru cu Ursula von der Leyen.

Principalele proiecte cu probleme legate de PNRR erau cele care vizau infrastructura, programele de irigații, dar și rețeaua de gaze. În urma discuțiilor, pentru infrastructură, respectiv pentru autostrăzi și rețeaua de căi ferate, s-au obținut 27% din banii pentru PNRR, adică proiectul cu care a mers inițial România, potrivit unor surse citate de Digi 24.

În proiectul inițial, România solicita prin PNRR fonduri în valoare de cinci miliarde de euro pentru calea ferată. (A.B.)

We use cookies to improve your experience on our website. By browsing this website, you agree to our use of cookies.

Share