Compania Rolling Stock SA făcută de Gruia Stoica cu CFR Marfă conectată la oxigen încă două luni
Tribunalul București a amânat miercuri o decizie pe fond privind soarta companiei Rolling Stock SA făcută de Gruia Stoica cu CFR Marfă. Compania de stat a solicitat dizolvarea companiei Rolling Stock SA.
Noul termen de judecată este 3 aprilie. Potrivit dosarului înregistrat la Tribunalul București, obiectul dosarului este „dizolvare societate, verificare îndeplinire obligaţii”. CFR Marfă apare drept reclamant, iar GFR și Rolling Stock Company SA drept pârâți.
Compania mixtă formată de CFR Marfă și GFR avea ca obiect repararea și modernizarea vagoanelor puse la dispoziție de către operatorul de stat și mai departe închirierea materialului rulant la operatori de peste granițe. În loc de acest lucru, Rolling Stock a preferat să pună la dispoziție vagoanele către GFR, asocierea ajungând să facă o concurență unuia dintre acționari tocmai cu materialul rulant pus la dispoziție de acesta. Mai mult, vagoanele au fost reparate și modernizate în unitățile de material rulant ale Grampet la prețuri considerate umflate de către organele de control ale statului.
Compania a ajuns să utilizeze peste jumătate din vagoanele deținute pentru transportul produselor OMV-Petrom deși nu avea voie. Mai multe detalii aici.

Share
Facebook
X
LinkedIn
Telegram
Tumblr
Whatsapp
VK
Mail