Conferințele Club Feroviar 2024, Constanța. Viitorul transportului este pe calea ferată
După ce la începutul primăverii am fost la Poiana Brașov, acum, în prag de vară, Conferințele Club Feroviar 2024 s-au mutat la malul mării. Deloc întâmplător, elita profesioniștilor din transportul pe calea ferată s-a reunit pe faleza din Constanța, oraș-port unde sectorul feroviar cunoaște o dezvoltare fără precedent.
La 10 fix, așa cum ne-am dori ca la fix să plece și să ajungă toate trenurile din România, după cum a spus directorul general al Telecomunicații CFR, Mihai Barbu, a fost dat startul evenimentului, moderat de Carmen Filipescu, ceferistă cu state vechi, a cărei carieră s-a confundat cu transportul pe calea ferată.
Doamna Filipescu a mărturist că este în largul său la malul mării, fiind pe jumătate constănțeancă, și, fără a mai pierde vremea, le-a dat cuvântul invitaților de la prezidiul sălii de conferințe a Hotelului Continental Forum.
Silviu Coșa: ”Viitorul transportului nu este reprezentat de transportul individual”
Cum era firesc, primul a luat cuvântul gazda, și anume prefectul județului Constanța, Silviu Coșa, care a salutat faptul că factorii de deckizie din domeniul căilor ferate sunt umăr lângă umăr pentru interesele cetățenilor.
El a recunoscut faptul că, chiar dacă infrastructura rutieră a județului Constanța este modernizată, timpul petrecut în trafic este mare. ”Viitorul transportului nu este reprezentat de transportul individual, ci de transportul în comun, iar pe distanțe medii și lungi acesta este transportul pe calea ferată”, a declarat Silviu Coșa. Și nu doar transportul de călători este important să fie mutat pe feroviar, ci și (mai ales) cel de mărfuri. Prefectul a menționat în acest sens faptul că atât Portul Constanța cât și Autostrada Soarelui sunt blocate de camioane, iar acest trafic ar trebui transferat pe calea ferată.
Simona Istrate: ”Colaborăm foarte bine cu sindicatele”
La rândul său, Simona Istrate, președintele Organizației Patronale a Societăților Private Feroviare din România (pe scurt, transportatorii feroviari privați), a tras un semnal de alarmă: dacă nu se vor lua măsuri rapide și eficiente riscăm să intrăm în colaps atât cu transportul de călători cât și cu cel de marfă. Ea a pledat pentru punerea la punct a aunui sistem feroviar ”bun, eficient și bazat pe principii concurențiale”. Nu în ultimul rând, Simona Istrate a ținut să sublinieze utilitatea grupării transportatorilor într-un patronat, pentru că astfel ei au posibilitatea de a participa la dezbaterea proiectelor de acte normative, alături de sindicate. ”Colaborăm foarte bine cu sindicatele”, a spus Simona Istrate, privind către Iulică Măntescu, Felix Radmilo și Rodrigo Maxim, care se aflau în sală.
Mihai Teodorescu: ”Portul Constanța are proiecte de investiții de peste 500 de milioane de euro”
În continuare, a venit rândul să ia cuvântul pentru următoarea noastră gazdă, Mihai Teodorescu, directorul general al Portului Constanța.
El a subliniat faptul că în momentul de față Portul Constanța cunoaște o dezvoltare fără precedent, ajungând cel mai mare hub logistic la Marea Neagră, ca urmare a faptului că rutele de transport de mărfuri s-au recroit din cauza războiului din Ucraina. ”În acest moment, cu sprijinul colegilor de la Ministerul Transporturilor, Portul Constanța are proiecte de investiții de peste 500 de milioane de euro. După 20 de ani, în sfârșit portul intră într-o direcție corectă”, a mai spus Mihai Teodorescu.
Daniel Apostolache le-a mulțumit salariaților CFR Marfă
Și pentru că operatorii privați au avut cuvântul anterior, nu putea lipsi de la Conferințele Club Feroviar 2024, etapa Constanța, nici directorul general al operatorului feroviar național CFR Marfă, Daniel Apostolache.
”România, prin Portul Constanța și operatorii de transport feroviar, și-a arătat rolul crucial în transportul cerealelor din Ucraina”, a declarat el, în continuarea spuselor antevorbitorului său. În context, pentruncă acest eveniment de la malul mării este dedicat materialului rulant, Daniel Apostolache a subliniat faptul că sunt necesare investiții serioase în modernizarea celui existent și achiziția de material rulant nou.
În final, el le-a mulțumit salariaților CFR Marfă, ”fără de care nu am fi reușit să aducem societatea acolo unde este acum”. SNTFM CFR Marfă tocmai a încheiat o serie de doi ani consecutivi cu profit operațional. Moderatoarea Carmen Filipescu i-a urmat succes și a evidențiat faptul că CFR Marfă trebuie să rămână pe același trend pozitiv.
Mihai Barbu: ”Trebuie să atragem cât mai mulți călători spre calea ferată”
Directorul general al Telecomunicații CFR și totodată președintele Consiliului de Administrație al Metrorex, Mihai Barbu, a subliniat necesitatea dezvoltării liniilor de metrou dar și a liniilor ferate din toată țara.
”Transportul feroviar este un domeniu care în ultimii ani s-a văzut că beneficiază de investiții majore. Trebuie să atragem cât mai mulți călători spre calea ferată”, a spus el.
Mihai Frumosu: ”BEI a sprijinit transporturile din România cu multe miliarde de euro, dar și cu asistență tehnică”
Din rândul vorbitorilor la deschiderea evenimentului Conferințele Club Feroviar nu putea lipsi un vechi prieten al transportului pe calea ferată – Mihai Frumosu, expert senior pe Transport la Banca Europeană de Investiții.
”Sunt 10 ani pentru mine în Club Feroviar și 31 de ani pentru BEI în România. BEI a sprijinit domeniul transporturilor din România cu multe miliarde de euro, dar și cu asistență tehnică. De aceea suntem diferiți față de celelalte instituții financiare”, a spus el.
Gabriel Sburlan iese la pensie după 34 de ani de metrou bucureștean
Deschiderea evenimentului părea să fi ajuns la final, însă acest final a fost unul ieșit din tipare. Club Feroviar și participanții la conferință au ținut să marcheze în mod deosebit retragerea din activitate a inginerului Gabriel Sburlan, șeful Departamentului Tehnic al Metrorex.
Mihai Barbu i-amulțumit pentru tot ce a făcut pentru metroul bucureștean, iar Mihai Frumosu și-a exprimat bucuria că de mai bine de 40 de ani sunt colegi și prieteni, deopotrivă. Gabriel Sburlan iese la pensie după 36 de ani de activitate, dintre care 34 la metroul bucureștean. ”Metroul a dat totul pentru mine”, a spus el.
Iar noi, prin vocea colegei noastre Liz Zarik, ne-am exprimat speranța că prezentarea de azi nu va fi ultima susținută la un eveniment organizat de Club Feroviar.
Programul complet al evenimentului Conferințele Club Feroviar 2024 îl puteți consulta AICI.





Share
Facebook
X
LinkedIn
Telegram
Tumblr
Whatsapp
VK
Mail