Site logo
Contestația Siemens privind modernizarea stațiilor Fetești și Ciulnița a fost respinsă
19 octombrie 2021

Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a respins zilele trecute acțiunea companiei Siemens împotriva CFR la licitația de modernizare a stațiilor Fetești și Ciulnița pe magistrala 800. 

Respingerea pe fond a acțiunii Siemens Mobility SRL a avut loc după ce o altă solicitare a acestei firme, de suspendare a procedurii de licitație, a fost, de asemenea, respinsă. În acțiunea sa, firma germană a solicitat revizuirea unor secțiuni din documentație, încasarea contravalorii sumelor cheltuite prilejuite de formularea contestației și reformularea răspunsurilor primite la clarificările aduse de CFR.

În actul indicat, CFR a răspuns la aproximativ 19 solicitări de clarificări. Într-unul dintre acestea un posibil ofertant solicita prelungirea cu 60 de zile a termenului de depunere a ofertelor pe motiv că procedura s-a suprapus cu perioada concediilor de odihnă și că procedura a demarat după ce aceste concedii de odihnă au fost deja stabilite.

Potrivit graficului publicat în SEAP, ofertele trebuie depuse până la 1 noiembrie, iar evaluarea acestora va avea loc în decembrie.

După cum a explicat aici Club Feroviar,  valoarea estimată a contractului este de 317.369.456,27 fără TVA, din care 11.237.322,45 lei fără TVA pentru proiectare și 282.723.280,40 lei fără TVA pentru execuție.

Durata contractului este de 84 de luni, din care: 24 de luni pentru proiectare și execuție (trei luni proiectare, o lună verificarea documentației tehnice și 20 luni execuția); 60 de luni perioada de garanție

We use cookies to improve your experience on our website. By browsing this website, you agree to our use of cookies.

Share