Site logo
19 iulie 2022

Exproprierile pentru Prelungirea Ghencea, arteră din vestul Bucureștiului care va include și linie de tramvai, continuă, a anunțat primarul general Nicușor Dan.

”Continuăm procedurile de expropriere pentru realizarea obiectivului de investiții Prelungirea Ghencea. Am alocat zilele acestea încă 23 de milioane lei, dintre care 13 milioane lei din creditul BRD și 10 milioane lei din bugetul local, pentru  exproprierile pe tronsonul cuprins între str. Valea Oltului și str. Mărăcineni. Banii vor fi consemnați în conturile cu afectațiune specială, iar după expirarea termenului legal de 45 de zile voi emite dispoziția privind decizia de expropriere. În ceea ce privește exproprierile pe tronsonul str. Râul Doamnei – str. Valea Oltului, reamintesc că banii au fost consemnați la sfârșitul lunii iunie. Este vorba despre 31,5 milioane lei, dintre care 22 milioane lei din creditul BRD și 9,5 milioane lei din bugetul local. Pe acest tronson, demolările vor începe în luna august, când expiră cele 45 de zile pentru confirmarea primirii notificărilor”, a scris marți după amiază primarul pe pagina sa de Facebook.



Exproprierile pentru Prelungirea Ghencea, etapa a doua

La finele lunii trecute, Nicușor Dan anunța că lucrările pe șantier au fost accelerate și că se lucrează inclusiv la linia de tramvai, după cum a scris la vremea respectivă Club Feroviar.

”(…) Mai mult, începând de azi se demarează lucrări la infrastructura liniei de tramvai dinspre Str. Brașov spre Strada Râul Doamnei, numai pe porțiunile pe care se poate asigura circulația auto pe minimum o bandă. De asemenea, în ceea ce privește exproprierile din zona Prelungirea Ghencea, reamintesc faptul că banii au fost consemnați în conturile proprietarilor și că demolările necesare pentru lărgirea drumului vor începe în scurt timp”, scria atunci edilul pe aceeași rețea de socializare.

Lucrările la Prelungirea Ghencea au început în 2018

Fișa investiției aferente arterei Prelungirea Ghencea menționează realizarea a 5.900 de metri cale dublă de tramvai, 260 de metri linie simplă și 20 de refugii, adică zece stații de tramvai de la intersecția cu linia tramvaiului 41 și până la ieșirea din municipiul București.

Lucrările sunt realizate de Trustul de Clădiri Metropolitane, companie subordonată Primăriei Capitalei. Valoarea totală a investiţiei, incluzând și celelalte componente precum lărgirea șoselei, realizarea pistelor de biciclete, este de 122 de milioane de euro.

Procedurile de realizare a acestui obiectiv de investiții au fost începute în 2018, iar în luna iunie a aceluiași an a fost încheiat contractul între Primăria Municipiului București și Compania Municipală Dezvoltare Durabilă, pentru elaborarea studiului de fezabilitate şi a proiectului tehnic de execuție. Trei luni mai târziu, în septembrie 2018, consilierii generali au aprobat proiectul de Hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenți obiectivului de investiții Penetrație Prelungirea Ghencea-Domnești și Supralărgire Bulevardul Ghencea.

We use cookies to improve your experience on our website. By browsing this website, you agree to our use of cookies.

Share