Site logo
18 martie 2023

În condițiile unei inflații sporite ce nu dă semne că se va potoli, Ministerul Transporturilor pune gaz pe foc și dă totodată o mână de ajutor scumpirilor. Creșteri ale TUI care se vor simți în inflație. Transportul feroviar de aproape 4000 de kilometri de cale ferată se va scumpi, ceea ce va duce la o creștere a tarifelor de transport feroviar.

Aceasta în condițiile în care TUI în Germania în anumite situații este compensat de stat, făcând obiectul unor scheme de ajutor aprobate de Comisia Europeană.

Operatorii care au închiriate de la CFR SA linii feroviare neinteroperabile vor putea crește  TUI, după ce un proiect de act legislativ realizat zilele trecute de către Ministerul Transporturilor va fi aprobat, permițându-le să majoreze aproape oricât tariful solicitat transportatorilor feroviari.

Până acum, acest TUI era plafonat la nivelul impus de CFR SA, nici el unul mic luând în considerare starea proastă a liniilor și a serviciilor oferite de gestionarul național de infrastructură.

Creșteri ale TUI

Proiectul de act normativ modifică articolul 19 din Anexa 1 la Hotărârea Guvernului nr. 643/2011 pentru aprobarea Condiţiilor de închiriere de către Compania Naţională de Căi Ferate C.F.R. – S.A. a unor părţi ale infrastructurii feroviare neinteroperabile, precum şi gestionarea acestora, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 486 din 8 iulie 2011.

Aceasta spunea că „Tariful de utilizare a infrastructurii feroviare, încasat pentru cazurile stabilite la alin. (1), nu va putea depăşi nivelul maxim al tarifului de utilizare a infrastructurii stabilit prin metodologia de calcul al tarifului de utilizare a infrastructurii feroviare, aprobată prin Contactul de activitate al C.F.R. încheiat cu Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii pentru porţiuni de infrastructură similară şi tonaje pe tren similare”.

În locul acestei prevederi, proiectul MT propune un calcul al TUI pe liniile neinteroperabile similar cu cel aplicat de CFR SA, practic dispare corelarea tarifelor practicate de CFR SA, pe de o parte, și gestionarii privați ai infrastructurii, pe de altă parte. Mai mult, presiunea pe costuri s-ar putea să fie și mai mare pe o linie neinteroperabilă, aceasta deoarece gestionarul privat suportă pe lângă costurile de operare reflectate în TUI și chiria ce o plătește pe acea linie la CFR SA.

Formula de calcul a TUI pe liniile neinteroperabile va fi deci bazată pe principiile legii nr. 202 din 4 noiembrie 2016 privind integrarea sistemului feroviar din România în spaţiul feroviar unic european care impune, printre altele:

  • Tarifele impuse pentru accesul pe calea ferată în cadrul infrastructurilor de servicii prevăzute la pct. 2 din anexa nr. II şi furnizarea de servicii în cadrul acestor infrastructuri nu trebuie să depăşească costul furnizării lor, plus un profit rezonabil.
  • În cazul în care serviciile prevăzute la pct. 3 şi 4 din anexa nr. II ca prestaţii suplimentare şi auxiliare sunt oferite de un singur furnizor, tariful perceput pentru respectivul serviciu nu depăşeşte costul furnizării prestaţiei respective, plus un profit rezonabil.

Explicație oficială: Legislația UE băgată, ca de obicei, în față

Cum explică MT nevoia de a permite gestionarilor privați creșterea TUI?

Începând cu planul de mers al trenurilor 2022-2023, administratorul infrastructurii feroviare române, Compania Națională de Căi Ferate C.F.R. S.A., a modificat această metodologie. Având în vedere că structura veniturilor și cheltuielilor a C.F.R. S.A. poate fi diferită față de cea a gestionarilor de infrastructură feroviară și pentru corelarea cu prevederile Legii nr. 202/2016, s-a considerat oportună modificarea Hotărârii Guvernului nr. 643/2011, astfel încât gestionarii de infrastructură să poată determina valorea TUI în funcție de propria structură de venituri și cheltuieli, cu respectarea prevederilor Legii nr. 202/2016”.

MT spune că „determinarea valorii TUI se va face doar cu avizul Consiliului Național de Supraveghere din Domeniul Feroviar, care se regăsește în cadrul Consiliului Concurenței”. Oricum, CNSDF are cale liberă să aprobe creșterile fără a fi clar ce riscă dacă aceste creșteri sunt aprobate, dar nejustificate.

Astfel, gestionarii privați nu puteau aplica principiile de stabilire a TUI prevăzute la art. 31 din Legea nr. 202/2016, fiind obligați să perceapă tarife similare cu CFR SA, indiferent de costurile necesare asigurării bunei funcționări a infrastructurii gestionate.

Măsura va fi una inflaționistă în condițiile în care România are inflație peste media UE (vezi grafic mai jos).

Care sunt cei 3.700 de km de linie neinteroperabilă

Secțiile neinteroperabile care pot fi închiriate de către CFR SA operatorilor privați totalizează 3.751 km la un număr de 102 linii. Cele mai lungi segmente sunt Medgidia – Tulcea (143 km), Galați – Bârlad (104 km, Transferoviar), Lețcani – Dorohoi (140 km, RC-CF), Blaj – Praid (113,4 km, RC-CF), Ineu – Brad (104 km, RC-CF), etc. În măsura în care pe acestea există trafic de călători, gestionarii privați vor obține un profit sporit majorând TUI aplicat operatorilor de transport. Este însă neclar dacă aceștia, la rândul lor, vor încasa o compensație mai mare de la stat (după plata unui TUI sporit), în condițiile în care există discuții aprinse între ARF și ei privind aceste plăți.

We use cookies to improve your experience on our website. By browsing this website, you agree to our use of cookies.

Cart

Coș

Share