Site logo
Cum s-au dat salariile la CFR SA. Ce angajați ai companiei de infrastructură nu au primit niciun leu
22 august 2021

Club Feroviar a aflat cum s-au dat vineri salariile la CFR SA, compania care gestionează infrastructura feroviară de pe teritoriul României. Pe scurt, angajații de rând și-au primit banii, iar șefii nu. Aceștia din urmă ar trebui să primească abia miercuri lichidarea pentru luna iulie.

Adrian Bărbulescu

salariile la CFR SA exproprieri suplimentare pe Coridorul IV creşterea salariului minim

Explicația este simplă: pentru operațiunile de mentenanță a căii ferate, fondurile sunt alocate lunar de la bugetul statului, cu destinație strictă plata salariilor celor implicați în această activitate, iar banii au venit.

Ceilalți angajați urmează să fie plătiți din veniturile proprii ale companiei, mai exact din încasările din tariful pentru utilizarea infrastructurii (TUI), la care CFR Călători înregistrează restanțe uriașe.

Șefii primesc abia miercuri salariile la CFR SA

În consecință, pe toate regionalele de cale ferată șefii nu au primit niciun ban. Concret, la nivelul unei stații impiegatul de mișcare și-a primit salariul, însă șeful de gară – nu. Au mai primit salariile lucrătorii de la linii, acarii și ceilalți implicați în mentenanța căii ferate. Pe de altă parte, cei care lucrează la birourile celor opt regionale, dar și cei din aparatul central al CFR SA nu au primit salariile.

Din cei aproximativ 23.000 de angajați ai Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA, peste 4.000 nu au primit vineri niciun leu din lichidarea aferentă lunii iulie. Pe cale de conscință, nu s-au putut face nici reținerile la sursă, cum ar fi pensii alimentare, rate bancare, CAR-uri sau cotizații către structurile sindicale. După cum au declarat pentru Club Feroviar surse din cadrul companiei, se estimează că miercuri își vor primi salariile și ceilalți angajați.


reconversie profesională la Tarom cursuri de calificare la CENAFER angajări la Thales Systems


S-au plătit salariile la CFR SA. A fost evitat ”la mustață” riscul opririi trenurilor în gări

În condițiile în care angajații de rând și-au luat banii, deocamdată riscul ca trenurile să fie oprite în gări sau în câmp pare a fi înlăturat. În cursul zilei de vineri, mai mulți salariați amenințaseră că vor opri trenurile dacă nu-și iau banii.

”Sunt semnale din teritoriu că oamenii vor să oprească trenurile. Oamenii și-au pierdut răbdarea, pentru că au muncit pentru banii lor”, declara vineri pentru Club Feroviar președintele Federației Naționale Sindicale Drum de Fier, Florea Dobrescu.

Vineri era ultima zi în care trebuia plătită lichidarea pe luna iulie, conform contractelor de muncă și se vehicula informația că nu se vor putea vira decât 50% din bani. În ceea ce privește tichetele de masă, nu au mai fost acordate decât cele aferente lunii mai a anului în curs, fiind restante lunile iunie și iulie, în curând și august.

Restanțele CFR Călători la plata TUI, ”îngroșate” pe vremea lui Dan Costescu. Dar nici Ovidiu Vizante nu a rezolvat problema

Potrivit liderului sindical, conducerea companiei nu are lichidități, din cauza faptului că CFR Călători nu plătește tariful pentru utilizarea infrastructurii (TUI), fiind acumulate restanțe uriașe. ”Nu pot să spună că în ultima perioadă nu au fost trenurile pline, deci au încasări. Nu înțeleg de ce, în aceste condiții, nu vor să plătească”, a mai spus Florea Dobrescu, care a precizat că angajații CFR SA nu mai vor să tolereze întârzierile la plata salariilor.

Grosul datoriilor CFR Călători către CFR SA s-a acumulat în perioada în care la conducerea operatorului feroviar de stat s-a aflat Dan Marian Costescu. Însă nici în cele peste patru luni de când director general al CFR Călători este Ovidiu Vizante situația nu s-a îmbunătăți, ba dimpotrivă, dovada fiind dificultățile financiare cu care se confruntă CFR SA.

Angajații CFR Călători și-au primit toți banii pe 15 august

Problema restanțelor salariale la CFR SA s-a acutizat și după ce, pe data de 15 august, cei aproximativ 12.000 de salariați ai Societății Naționale de Transport Feroviar de Călători CFR Călători și-au primit integral lichidarea pe luna iulie.

În aceste condiții, a apărut o discrepanță uriașă în modul în care sunt tratați angajații de la cele două companii, la urma urmei colegi la calea ferată.

We use cookies to improve your experience on our website. By browsing this website, you agree to our use of cookies.

Share